Dan Barna a comentat pe Facebook declarațiile făcute de Liviu Dragnea prin care cerea în mod public, la televizor, executarea silită a președintelui Iohannis. Pentru liderul USR, acest apel făcut de președintele PSD la ministrul Finanțelor și șeful ANAF arată clar că Liviu Dragnea a trecut de o linie roșie și ” trădează mai degrabă disperarea” liderului social-democrat.
Dan Barna, într-o postare pe Facebook, a comentat declarațiile făcute de Liviu Dragnea la adresa președintelui Iohannis. Dragnea le-a solicitat public ministrului de Finanțe și șefului ANAF să grăbească procedura de executare silită a lui Iohannis în cazul chiriilor încasate din imobilele deținute în Sibiu. Pentru Barna, discursul de astăzi al lui Dragnea, dar și precizările acestuia cu privire la suspendarea președintelui, trădează disperarea acestuia.
“Am convingerea că acesta este începutul sfârșitului pentru Liviu Dragnea. A trecut de o linie roșie și nu va fi iertat de români. Ordinele politice date la TV pentru ministrul Finanțelor și șeful ANAF să-I execute fiscal și de urgență pe Klaus Iohannis, noua amenințare cu suspendarea din funcție a președintelui României, trădează mai degrabă disperare. Disperare am văzut și ieri, la votul pe Codul Penal, când Dragnea a fost obligat să fure un vot de la PMP, chiar în timpul plenului, ca să-și treacă legea care-i șterge condamnarea. La 3 voturi! Liviu Dragnea își pierde sprijinul alor lui, semn că și unii pesediști mai au, dacă nu urechi ca să audă strigătul de revoltă al românilor cinstiți, măcar instinct de conservare,” spune Barna.
Liderul USR mai precizează și faptul că coaliția aflată la guvernare va duce România înapoi în timp. Barna spune că USR își asumă lupta cu Liviu Dragnea și va pune capăt carierei politice pe care acesta și-a construit-o “prin furt și abuz”.
“Capătul cerut de Liviu Dragnea înseamnă distrugerea României și din ce în ce mai mulți români simt dezamăgire și revoltă față de această putere toxică și abuzivă care aruncă România înapoi în trecut. Dacă nu se vede în stradă, se vede în sondaje și din discuțiile cu oamenii. USR va lupta ca Liviu Dragnea să nu-și împlinească planul fatal pentru viitorul nostru. Nu România va ajunge la capăt, ci Dragnea, la capătul carierei lui construite pe furt și abuz!,” conchide Dan Barna.
În timpul declarațiilor făcute în fața presei, Dragnea le-a cerut șefului ANAF și ministrului de Finanțe recuperare banilor pe care Klaus Iohanis îi datorează statului.
Primul care a și răspuns în urma întrebărilor adresate public de Dragnea a fost ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. Acesta a precizat că statul a început deja recuperarea banilor.