Secretarii de stat ai ALDE îşi vor păstra funcţiile “după cum le-o fi norocul”, evaluarea lor nefiind încheiată încă şi trebuie să îşi asume că sunt numiţi politic şi, dacă se impune, pleacă odată cu Guvernul, a declarat, miercuri, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
“După cum le-o fi norocul! Unii da, alţii nu. Nu am avut această întâlnire cu secretarii de stat (pentru a fi evaluaţi – n.r.) Am pe masă un teanc mare de evaluări ale tuturor secretarilor de stat. Secretarii de stat sunt evaluaţi după patru criterii. O să facem discuţii individuale cu fiecare şi apoi vom hotărî cine continuă treaba şi cine nu, în funcţie de performanţă. Pentru noi criteriul de performanţă şi competenţă e foarte importantă”, a spus Tăriceanu, citat de News.ro.
De asemenea, el a afirmat că secretarii de stat sunt numiţi politici şi pleacă odată cu Guvernul, iar cei competenţi vor rămâne în funcţii.
“Sunt funcţii politice secretarii de stat, nu sunt funcţii tehnice sau nu vreau să îi asimilez numai unei funcţii de tip tehnocrat, pentru că sunt numiţi politic, ei vin şi pleacă odată cu Guvernul. Cei care au capacitatea să îşi asume şi acest rol împreună cu componenta de competenţă sigur vor rămâne”, a continuat acesta.