Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Marius Nica, a decis să-şi înainteze demisia după trei luni de mandat, transmite News.ro.
“Decizia demisiei a fost luată având în vedere contextul actual şi va fi efectivă începând cu data de 22 ianuarie, pentru a nu perturba obligaţiile oficiale implicate de vizita în România, săptămâna aceasta, a unei delegaţii a Comisiei Europene”, precizează Nica.
“Mulţumesc miniştrilor din Guvernul României şi reprezentanţilor Comisiei Europene pentru buna conlucrare, colegilor din minister şi colaboratorilor, alături de care am facut echipă, reuşind astfel să obţinem pentru România rezultate benefice pe termen lung. Urez succes în implementare beneficiarilor de fonduri europene şi încurajez organizaţiile să apeleze la acest tip de finanţări. Provocările anului 2018, pe care sunt convins ca succesorul meu le va trata cu responsabilitate, sunt legate de: evitarea pierderii banilor europeni în Programul Operational Regional (unde au fost identificate proiecte alternative derulate de beneficiari pe buget de stat sau împrumuturi), simplificarea MySMIS2014, rezolvarea problemelor salariale pentru beneficiari, a declarat el.
Nica susţine că în mandatul său ministerul a semnat contracte de finanţare în valoare totală de peste 4 miliarde euro şi au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 2,3 mld. euro (bani europeni), fiind programate pentru lansare în următoarele trei luni alte apeluri în valoare de 2,4 mld. euro fonduri europene.
Marius Nica are 36 de ani şi a fost ministrul Fondurilor Europene în guvernul Ponta. Nica a absolvit Academia Naţională de Informaţii în 2003, cu specializarea jurnalism, comunicare şi psiho-sociologie comportamentală, apoi a lucrat până în 2008 ca ofiţer la MApN, unde analiza din punct de vedere al managementului riscurilor de incidente de securitate pe cei care doreau să se angajeze în MApN. A avut propria firmă, Holding Group Trading International SRL.