Organizaţia PES activists România: Nominalizarea Vioricăi Dăncilă, privită pozitiv de partenerii europeni

Vocea.biz / 17.01.2018
Organizaţia PES activists România: Nominalizarea Vioricăi Dăncilă, privită pozitiv de partenerii europeni

Organizaţia PES activists România, formată din simpatizanţi de stânga, susţine că nominalizarea Vioricăi Dăncilă la funcţia de premier este privită pozitiv de partenerii europeni.

Într-un comunicat de presă, organizaţia transmite că îşi manifestă susţinerea pentru Viorica Dăncilă, pe care o descrie ca fiind “un politician echilibrat și un om de echipă, cu deschidere și înțelegere pentru viziunea social-democrației moderne europene”.

“Lider apreciat în Grupul S&D din Parlamentul European și în familia Partidului Socialiștilor Europeni, doamna Viorica Dăncilă este totodată o foarte bună cunoscătoare a procesului decizional al Uniunii Europene, fapt ce va conta mult în exercitarea mandatului de premier într-un context în care, la nivel european, au loc evoluții importante și se dezbat teme-cheie”, se arată în comunicatul organizaţiei.

PES activists România susţine că gestul de a desemna o doamnă ca prim-ministru este unul “cu semnificație aparte, progresistă, ce va avea o rezonanță pozitivă în plan european.”

Europarlamentarul Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru funcţia de premier. Aceasta a declarat că propunerea o onorează, dar o şi responsabilizează şi că trebuie să nu îşi dezamăgească colegii de partid, care au avut încredere în ea.

Citește și...