Teodor Meleşcanu: Demisia lui Tudose a făcut imposibilă din punct de vedere protocolar o întâlnire cu Shinzo Abe la nivelul Guvernului

Vocea.biz / 16.01.2018
Teodor Meleşcanu: Demisia lui Tudose a făcut imposibilă din punct de vedere protocolar o întâlnire cu Shinzo Abe la nivelul Guvernului

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi seară, că demisia premierului Mihai Tudose a făcut imposibilă din punct de vedere protocolar o întâlnire cu prim-ministrul japonez Shinzo Abe la nivelul Guvernului. El susţine că a avut o discuţie cu delegaţia japoneză cu care s-a întâlnit la guvern, care “a înţeles foarte bine situaţia şi a recunoscut că se întâmlplă şi în alte ţări schimbări intempestive de Guvern”.

Teodor Meleşcanu a arătat că vizita în România a premierului Japoniei este una istorică, fiind atent pregătită şi având ca principal obiectiv identitficarea celor mai bune modalităţi de dezvoltare a raporturilor politice şi economice între România şi Japonia.

El a spus că demisia premierului Mihai Tudose a făcut imposibilă însă din punct de vedere protocolar o întâlnire cu prim-ministrul japonez.

“Demisia domnului premier Tudose a făcut imposibilă din punct de vedere protocolar o întâlnire la nivelul Guvernului, pentru că este normal, atunci când ai tratative diplomatice, şefii de delegaţie să fie de acelaşi nivel. Trebuie respectat nivelul de reprezentanţă. Am avut o discuţie şi cu delegaţia japoneză cu care ne-am întâlnit la Guvern, au înţeles foarte bine şi chiar au recunoscut că se întâmlplă şi în alte ţări schimbări intempestive de Guvern”, a susţinut ministrul Afacerilor Externe, citat de News.ro.

Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a fost primit de preşedintele Klaus Iohannis, marţi după-amiază, la Palatul Cotroceni.

Premierul japonez avea programată pentru vizita la Bucureşti şi o întâlnire cu premierul Mihai Tudose, însă, în condiţiile demisiei lui Tudose, întâlnirea a fost anulată, iar Shinzo Abe a mers  în vizită la Muzeul Satului.

La Palatul Victoria a mers totuşi o delegaţie care l-a însoţit pe premierul Japoniei în vizita la Bucureşti.

Şeful Guvernului de la Tokyo se află, de vineri, într-un turneu în Europa Centrală şi de Est, care cuprinde şi Bulgaria, Serbia şi România.

Citește și...