Deputatul european Siegfried Mureșan susţine că demisia premierului Mihai Tudose şi criza internă din PSD are potenţialul de a compromite Preşedinţia română a Consiliului UE.
Mureşan precizează că în contextul în care România va prelua Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene (UE) în mai puţin de un an, Guvernul României va purta responsabilitatea deciziilor la nivelul Uniunii Europene.
“Din păcate, cu mai puțin de 12 luni înainte de a prelua această mare responsabilitate, țara noastră nu are un Guvern stabil și capabil să conducă România. Actuala majoritate parlamentară a demonstrat în cele 13 luni de la câștigarea alegerilor că nu este capabilă să ofere un Guvern care să reprezinte interesele țării și ale cetățenilor ei deoarece interesele diferitelor grupări din PSD și ALDE au prevalat în fața obligației democratice de a guverna pentru oameni”, transmite Siegfried Mureşan într-un comunicat de presă remis marţi.
Deputatul european susţine că toţi partenerii europeni sunt uimiți de “situația absolut inedită din România care trece, iată, prin a doua demitere de prim-ministru în mai puțin de 7 luni, în ambele cazuri fiind susținută de partidul care a propus șeful Guvernului”.
“Nu există o dovadă mai clară că actuala majoritate este incapabilă să livreze un executiv care să conducă România. Așadar, cu atât mai puțin va putea oferi un Guvern care să conducă întreaga Uniune Europeană. Cu un Guvern PSD — ALDE, România nu se va impune in nicio decizie europeană și va fi ignorată de celelalte state membre când se vor lua deciziile importante. Va avea un efect negativ pe termen lung pentru capacitatea noastră de a ne impune temele pe agenda europeană. Cu actualii lideri PSD și ALDE la putere, ne vom afla în fața rușinoasei situații de a avea una dintre cele mai slabe președinții ale Consiliului din istoria UE, iar Uniunea va funcționa fără vreo președinție de facto”, a declarat Mureşan.
România va asuma, pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene — una din cele șapte instituții ale Uniunii. Ţara noastră face parte din trio-ul de Președinții care mai include Finlanda și Croația. Președinția rotativă prezidează la Bruxelles reuniunile Consiliului Uniunii Europene (cu excepția Consiliului Afaceri Externe), reuniunile COREPER (întâlnirile reprezentanților permanenți ai țărilor membre la Bruxelles) și aproximativ 200 grupuri de lucru.