Traian Băsescu: PSD a devenit un risc pentru securitate. Țara, aruncată în criză

Vocea.biz / 12.01.2018
Traian Băsescu: PSD a devenit un risc pentru securitate. Țara, aruncată în criză

Fostul președinte Traian Băsescu, într-o postare intitulată “România sfâşiată de hienele din PSD”, vorbește despre actualul scandal dintre ministrul de Interne și premierul Tudose. Băsescu spune că partidul social-democrat a devenit un risc pentru securitate iar țara este într-o decredibilizare totală fiind aruncată într-o criză politică.

Fostul președinte Traian Băsescu, într-o postare intitulată “România sfâșiată de hienele din PSD” spune că social-democrații au devenit un pericol pentru stabilitatea și securitatea țării.

“PSD este incapabil de guvernare instituţională şi a devenit un risc, inclusiv de securitate, pentru România. Ţara este azi aruncată în criză politică şi totală decredibilizare,” spune fostul șef al statului.

Băsescu vorbește despre actualul scandal dintre ministrul de Interne și premierul Tudose. Fostul președinte crede că primul ministru ar trebui să își asume decizia instituțională și să o demită pe Carmen Dan.

“Premierul Mihai Tudose îi cere public ministrului internelor să demisioneze, dar nu-şi asumă soluţia instituţională, corectă şi constituţională prin care să ceară Preşedintelui României revocarea ministrului.
Ministrul de la interne, doamna Carmen Dan, îi răspunde public premierului că nu demisionează pentru că a fost numită de partid,” scrie Traian Băsescu.

Răspunsul dat de ministrul de Interne la solicitarea demisiei de către Tudose este caracterizat de fostul președinte drept ridicol și nu ține cont de prevederile Constituției României.

“Ministrul de la interne, doamna Carmen Dan, îi răspunde public premierului că nu demisionează pentru că a fost numită de partid. Ridicol răspuns, pentru că instituţional a fost propusă pe lista guvernului de premier, votată de Parlament şi numită prin decret de Preşedintele României urmare a depunerii jurământului. Aşa scrie în Constituţie,” spune Traian Băsescu.

Situația astfel creată nu face altceva decât să vulnerabilizeze țara pe mai multe fronturi, argumentează fostul șef al statului.

“Pe fondul disputei dintre Primul Ministru şi Ministrul de Interne, Constituţia României este făcută pulbere, iar Statul Român se face ţăndări, arătând ca un stat fără reguli de guvernare, cu un premier fără autoritate asupra membrilor guvernului, cu un guvern împărţit pe găşti. După episodul Grindeanu, la doar câteva luni, PSD-ul lui Dragnea dă o nouă probă că este incapabil pentru guvernare. Oricum, şi din interior, şi din exterior, România arată ca o ţară sfâşiată de interesele găştilor din PSD. PSD a devenit un risc pentru România, inclusiv un risc de securitate. PS – făcând haz de necaz, aş spune că Dragnea şi gaşca lui au inventat ministere autonome în Guvernul Tudose (ungurii pot fi invidioşi),” concluzionează Traian Băsescu.

Citește și...