Preşedinte executiv al UDMR, atac la premierul Tudose: Un mesaj “primitiv, caracteristic Evului Mediu”

Vocea.biz / 11.01.2018
Preşedinte executiv al UDMR, atac la premierul Tudose: Un mesaj “primitiv, caracteristic Evului Mediu”

Preşedinte executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint, a comentat, joi, declaraţia premierului Mihai Tudose potrivit căreia ”toţi vor flutura lângă steag”, dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile din Ţinutul Secuiesc, şi a apreciat că este un mesaj ”primitiv, caracteristic Evului Mediu”. ”Premierul ori nu este informat, ori nu a înţeles nimic din propunerea Uniunii de a avea un dialog sincer cu românii pe tema autonomiei”, a spus Porcsalmi Bálint care i-a solicitat prmierului să-şi retragă declaraţia.

Preşedinte executiv al UDMR, Porcsalmi Bálint, a postat, joi, un mesaj pe Facebook în care apreciază că declaraţiile premieruluii Mihai Tudose referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc sunt ”profund iresponsabile, nedemne pentru poziţia sa”, titrează News.ro.

”Prin mesajul său primitiv, caracteristic Evului Mediu, primul ministru a jignit profund şi a ameninţat nevoalat comunitatea maghiară din Secuime. Domnia sa poate să fie sau să nu fie de acord cu o declaraţie politică sau cu un proiect politic, însă nu-i poate trimite la spânzurătoare pe cei cu care nu este de aceeaşi părere. Premierul ori nu este informat ori nu a înţeles nimic din propunerea Uniunii de a avea un dialog sincer cu românii pe tema autonomiei. Îi cerem premierului să-şi retragă imediat declaraţia şi să îşi ceară scuze public”, se arată în mesaj.

Miercuri seară, la Realitatea TV, premierul Mihai Tudose a vorbit despre rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc semnată la Cluj-Napoca de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM), apreciind că ”nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”.

”Am transmis că dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag. Nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”, a declarat premierul.

Rezoluţia semnată luni, la Cluj-Napoca, de cele trei formaţiuni politice maghiare (UDMR, PPMT şi PCM) arată că se doreşte obţinerea autonomiei teritoriale a Ţinutului Secuiesc, care ar trebui să devină “o regiune autonomă în limitele sale istorice”, cu organism de decizie cu competenţe legislative şi executive regionale în domeniile educaţiei, culturii, informării, economiei, dar şi domeniul funcţionării propriului aparat de administraţie publică.

Liderii politici maghiari arată că “administraţia Ţinutului Secuiesc poate fi eficientă şi va servi interesele cetăţenilor, dacă are la bază structura fostelor Scaune Secuieşti”.

Citește și...