Vicepreşedintele PNL cere demisia lui Carmen Dan: “Conducerea MAI e o pălărie mult prea mare”

Vocea.biz / 09.01.2018
Vicepreşedintele PNL cere demisia lui Carmen Dan: “Conducerea MAI e o pălărie mult prea mare”

Deputatul Gigel Ştirbu, vicepreşedinte PNL, cere demisia ministrului de Interne Carmen Dan, pe care o acuză că “nu dorește să-și asume responsabilitatea pentru oamenii din subordinea sa și pentru problemele din sistem”. Ştirbu spune că Dan ar trebui să se întoarcă în Teleorman unde “modalitatea feudală de a conduce este un lucru obișnuit”.

Gigel Ştirbu transmite că este necesară demisia Ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, “nu doar pentru modalitatea în care a gestionat, mai bine spus nu a gestionat, găsirea pedofilului din Drumul Taberei, care era chiar în curtea instituției pe care o conduce, dar și pentru alte motive”.

Ştirbu invocă printre motive ridicarea lui Mălin Bot de către jandarmi şi spargerea reședinței ambasadorului Pakistanului la București. Vicepreşedintele PNL susţine chiar că “se încearcă acoperirea sau mușamalizarea unor situații extrem de grave la nivelul cel mai înalt al Ministerului de Interne”.

“Este evident că asistăm la dovezi de incompetență crasă ale doamnei Carmen Dan, și trebuie să-și dea de urgență demisia din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, pentru ca această instituție importantă pentru Guvern să poată fi salvată. Având în vedere că doamna Carmen Dan nu dorește să-și asume responsabilitatea pentru oamenii din subordinea sa și pentru problemele din sistem, trebuie să plece de la MAI, și să se întoarcă în Teleorman. Acolo, modalitatea feudală de a conduce este un lucru obișnuit. Până acum, a demonstrat din plin că este o pălărie mult prea mare pentru doamna Carmen Dan conducerea Ministerului de Interne și că propulsarea în politica mare de la Teleorman de către Liviu Dragnea s-a dovedit o mare eroare!”, a transmis Gigel Ştirbu.

Deputatul PNL susţine că în viitorul apropiat “vom vedea și alte boacăne ale celor 100 de teleormăneni numiți în diverse funcții în Guvern de către Liviu Dragnea, nu pe criterii meritorii, ci pe criterii de servilism și nepotism”.

Citește și...