Deputat PSD vrea referendum pe tema autonomiei locale. Propune prag de 5% în fiecare județ pentru partidele politice

Vocea.biz / 09.01.2018
Deputat PSD vrea referendum pe tema autonomiei locale. Propune prag de 5% în fiecare județ pentru partidele politice

Deputatul PSD Răzvan Rotaru solicită președintelui organizarea unui referendum național pe tema autonomiei locale. Politicianul solicită și înlocuirea pragului de 5% național pentru partidele politice cu pragul de 5% la nivel județean. Propunerea ar scoate partidele mici și cele ale minorităților etnice din parlament.

Deputatul PSD Răzvan Rotaru a solicitat președintelui Klaus Iohannis organizarea unui referendum pe tema autonomiei locale, pentru a tranșa problema ridicată de partidele minorității maghiare.

“Consider că a venit timpul să reacţionăm din punct de vedere instituţional şi să închidem o dată pentru totdeauna subiectul autonomiei solicitate în fiecare an de către cei care pretind că reprezintă etnicii maghiari din România. De aceea, consider că este oportun să se declanşeze imediat procedurile pentru organizarea unui referendum pe tema autonomiei, la care să participe şi să răspundă toţi cetăţenii români din toată România şi din diaspora, nu doar din anumite judeţe, aşa cum îşi doresc anumiţi politicieni. În urma rezultatelor care se vor înregistra, vom vedea ce opinie au toţi locuitorii ţării, precum şi cei din străinătate cu drept de vot, iar apoi se va adopta o rezoluţie de către Parlamentul României şi se va termina definitiv cu acest subiect”, transmite Răzvan Rotaru printr-un comunicat de presă.

Parlamentarul de Botoșani mai are și o altă propunere pentru referendum. Cetățenii româniei ar trebui să se pronunțe și asupra schimbării pragului electoral de 5% pentru partidele politice.

“Sunteţi de acord cu eliminarea pragului electoral de 5% la nivel naţional pentru accesul fiecărui partid politic în Parlamentul României şi introducerea pragului electoral de 5% pentru fiecare partid politic în fiecare judeţ din ţară pentru accesul în Parlamentul României?,” este propunerea deputatului PSD.

Pragul electoral de 5% la nivelul fiecărui județ ar putea scoate în afara scenei politice nu doar UDMR și alte partide ale minorităților etnice ci și noile partide politice care nu au organizații puternice în fiecare județ.

Tags:
Citește și...