Viorica Dăncilă: Raportul ministrului Justiţiei este foarte bine argumentat

Vocea.biz / 26.02.2018
Viorica Dăncilă: Raportul ministrului Justiţiei este foarte bine argumentat

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, duminică seară, la România TV, că îl apreciază pe ministrul Justiţiei şi că raportul în baza căruia a propus revocarea din funcţie a procurorului şef al DNA este foarte bine argumentat.

Ea a spus că nu îşi permite să îi dea sfaturi preşedintelui Klaus Iohannis, dar că acesta va trebui “să citească cu foarte mare atenţie” raportul lui Tudorel Toader şi “să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea este sfântă în România şi că se aplică pentru toată lumea”, titrează News.ro.

“Eu am ascultat raportul întocmit de domnul ministru Tudorel Toader, am şi citit, nu sunt jurist, dar am văzut că este foarte argumentat. Ştiu că acum va merge spre CSM pentru un aviz consultativ şi pe urmă se va duce către domnul preşedinte Klaus Iohannis. Eu cred că aici, dincolo de persoană, trebuie să fie luată măsura care să se încadreze din punct de vedere juridic şi să respecte Constituţia. Dincolo de percepţii, dincolo de a ne poziţiona de o parte sau de alta, eu cred că trebuie să ne poziţionăm de partea justiţiei”, a susţinut premierul Viorica Dăncilă.

Întrebată dacă respectarea Constituţiei înseamnă acceptarea propunerii de revocare formulată de ministrul Justiţiei, Viorica Dăncilă a afirmat că nu îşi permite să îi dea sfaturi preşedintelui Klaus Iohannis şi nici nu îşi doreşte acest lucru pentru că întotdeauna ea a spus că “nimeni nu trebuie să interfereze cu justiţia, cu atât mai puţin prim-ministrul”, dar că “preşedintele trebuie să citească cu foarte mare atenţie raportul şi trebuie să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea este sfântă în România”.

“Cred că domnul preşedinte Klaus Iohannis trebuie să citească cu foarte multă atenţie acest raport, toate privirile, acum, sunt îndreptate către domnia sa, şi că în urma citirii acestui raport trebuie să ia măsurile care se impun pentru a arăta că legea în România este sfântă şi trebuie respectată de toată lumea (…) Eu consider că atunci când vorbim de lege nu contează că te adresezi unui om de rând, că te adresezi unui om important în stat. Ea trebuie să aibă egală măsură de aplicare pentru toţi”, a declarat premierul.

Dăncilă a mai spus că nu crede că este normal “să identificăm o persoană cu o instituţie”, pentru că “o persoană nu reprezintă o instituţie, indiferent de persoana respectivă”.

“Şi cred că acum, ce este important, nu este numai ce spune o persoană sau alta, cu o funcţie mai mare sau mai mică în stat, important este să nu zdruncinăm încrederea în justiţie”, a adăugat premierul.

Ministrul Justiţiei a anunţat joi seară declanşarea procedurilor de revocare din funcţia de procuror şef al DNA a Laurei Codruţa Kovesi, prezentând un raport de 36 de pagini cu 20 de puncte care prezintă 20 de “categorii de acte şi fapte” din perioada februarie 2017 – februarie 2018, pe care Toader i le impută şefei DNA.

Ministrul Justiţiei a arătat că într-un singur an au fost înregisrate trei conflicte juridice de natură constituţională în cadrul cărora DNA a fost chemată în faţa instanţei de contencios consituţional, iar “CCR a sancţionat comportamentul lipsit de loialitate din partea procurorului şef al DNA”. El a susţinut că în cazul anchetei declanşate după adoptarea OUG 13 DNA şi-a arogat o competenţă pe care nu o are, respectiv de a aprecia oportunitatea emiterii unui act normativ, şi că prin declanşarea unei ample anchete penale, care s-a concretizat în descinderi la Ministerul Justiţiei, ridicare de acte, s-a creat o stare de tensiune şi de presiune psihică, iar Guvernul a fost blocat în activitatea de legiutor. Toader a mai susţinut că şefa DNA a continuat să încalce Constituţia prin anchetarea hotărârilor de Guvern în cazul Belina.

De asemenea, Tudorel Toader i-a mai imputat, printre altele, Laurei Codruţa Kovesi: împiedicarea aflării adevărului şi lămuririi unor aspecte de interes public, prin refuzul de a se prezenta la audierile comisiilor parlamentare de anchetă, contestarea actelor şi autorităţii Curţii Constituţionale, implicarea în anchetele altor procurori, comportamentul excesiv de autoritar, discreţionar, contrar obligaţiilor de rezervă şi deontologice impuse magistraţilor, prioritizarea soluţionării dosarelor cu impact mediatic, încercarea de a obţine condamnări cu orice preţ, creşterea numărului de achitări, sporirea cheltuielilor DNA şi raportări eronate, tergiversarea soluţionării unor cauze, invocând dosarul Microsoft, neimplicarea în identificarea şi eliminarea comportamentelor abuzive presupuse a fi comise de procurori, falsificarea transcrierii unor convorbiri telefonice, lipsa de reacţie în verificarea activităţii profesionale şi conduitei unor procurori de la DNA Ploieşti.

Decizia privind revocarea şefei DNA este a preşedintelui Klaus Iohannis, dupa ce primeşte avizul consultativ al CSM.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că raportul prezentat de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, nu i-a plăcut, că a fost lipsit de claritate şi de temeinicie, el spunând că nu vede motive temeinice, din ceea ce a prezentat ministrul, pentru a propune revocarea.

Preşedintele Klaus Iohannis, a declarat, vineri, la Bruxelles, că ceea ce a văzut joi seară a fost ”total lipsit de claritate şi de temeinicie” şi nu l-a făcut să-şi schimbe opinia în privinţa susţinerii DNA şi a Laurei Codruţa Kovesi.

“Asta este o procedură care va mai dura (procedura de revocare a şefei DNA – n.r.). M-am exprimat şi aseară instituţional, cum au constatat mai mulţi analişti. Dar, asta este părerea mea. Nu am văzut raportul, nu l-a văzut nimeni raportul pe care s-a bazat domnul ministru, însă prestaţia pe care a avut-o aseară, sincer, nu mi-a plăcut. Ceea ce a prezentat domnul ministru – încă o dată, nu ştiu în ce măsură cele prezentate reflectă raportul sau nu – a fost total lipsit de claritate şi, la o primă citire pe diagonală, a fost lipsit şi de temenicie. Deci, nu au fost motive temeinice pentru a propune revocarea”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a spus că susţine în continuare DNA şi pe Laura Codruţa Kovesi.

”Am spus acest lucru şi aseară. Da, o susţin, susţin şi pe doamna Kovesi, susţin şi activitatea DNA. M-am exprimat în repetate rânduri că DNA face o treabă bună şi conducerea DNA face o treabă bună, iar ceea ce am auzit aseară nu a fost de natură să-mi schimbe opinia”, a afirmat preşedintele.

Citește și...