Consilier USR: Decizia primarului Gabriela Firea de a închide şcolile, o măsură pompieristică

Vocea.biz / 26.02.2018
Consilier USR: Decizia primarului Gabriela Firea de a închide şcolile, o măsură pompieristică

Decizia primarului Gabriela Firea de a închide şcolile din Bucureşti luni şi marţi din cauza vremii este o măsură pompieristică, declară la RFI consilierul general USR Roxana Wring.

Consilierul general critică măsura închiderii şcolilor din Bucureşti: „Mie mi se pare inoportună şi părinţii cu care am vorbit aseară şi azi dimineaţă mi-au spus că li se pare la fel de nepotrivită ca cea de anul trecut. Anul ăsta e şi mai puţină zăpadă. Cred că doamna Gabriela Firea este foarte preocupată de imaginea sa publică şi probabil că ambuteiaje la prima oră a dimineţii de luni i-ar fi stricat, ne-ar fi adus aminte de fapt de promisiunea că va face revoluţie în trafic”, titrează News.ro.

„M-am uitat cum e vremea în alte ţări. M-am uitat chiar la Helsinki, pentru că ştiu că au un sistem educaţional foarte bun şi am văzut că e ceva mai mult vânt decât la Bucureşti şi chiar mai frig şi căutând pe net, nu am văzut că ar fi închis şcolile. Deci mi se pare o măsură pompieristică. Nu s-a gândit la ce vor face numeroşii părinţi, care au copii de grădiniţă, copii de şcoală primară şi nu au cu cine să-i lase acasă, oamenii vor trebui să-şi ia zile libere sau zile de concediu, îi va costa bani (…). Este o exagerare, vremea asta nu e nimic nou. Mergeam toţi la şcoală când era frig şi ningea. Înţeleg, dacă avem jumătate de metru de zăpadă şi se blochează tot, într-adevăr o vreme ieşită din comun, dar e vorba de un Cod Portocaliu, nu e vorba de Cod Roşu”, precizează Roxana Wring.

Primarul Capitalei Gabriela Firea a anunţat duminică, în cadrul unui comandament de vreme rea, că şcolile vor rămâne închise luni şi marţi, adăugând că o interesează mai puţin criticile care îi vor fi aduse după anunţarea acestei măsuri.
“În primul rând ne interesează viaţa cetăţenilor şi sănătatea acestora şi mai puţin anumite critici care ar putea izvorî din măsurile pe care le vom lua. Eu prefer să venim întotdeauna cu măsuri de prevenţie. Prefer să se spună că am fost uşor-uşor prea alertaţi decât să numărăm victime”, a spus Firea.

Citește și...