Nicolae Bădălău: Nu m-am hotărât dacă voi candida pentru vreo funcţie în PSD, 99% din primari au spus să candidez

Vocea.biz / 21.02.2018
Nicolae Bădălău: Nu m-am hotărât dacă voi candida pentru vreo funcţie în PSD, 99% din primari au spus să candidez

Niculae Bădălău, preşedintele executiv al PSD, a declarat miercuri, la finalul Biroului Permanent Naţional al partidului, că nu s-a hotărât încă dacă va candida la o funcţie de conducere în PSD, dar că va lua o decizie împreună cu familia. El spune că 99% dintre primarii din judeţul său îl susţin să candideze, dar asta este “o sarcină extrem de importantă”. De asemenea, el consideră că trebuie un statut mult mai eficient şi mult mai viabil în PSD.

„Am spus că nu m-am hotărât încă. Am dreptul, e o decizie personală. Trebuie să îmi consult colegii, mi-am consultat primarii de judeţ, cei care m-au ajutat să ajung senator. 99% din primari au spus să candidez în continuare, întrucât am 28 de ani (de când sunt în politică – n.r.). Până la urmă e decizia mea şi a familiei vizavi de subiectul ăsta, dacă îmi mai asum încă un mandat (…) Este o sarcină extrem de importantă şi dacă voi considera că încă pot să îi fac faţă, voi candida. Dacă voi considera că trebuie să vină cineva mai tânăr, cu o nouă forţă, atunci, pentru binele partidului, voi sprijini acea persoană”, a spus Bădălău, citat de News.ro.

Întrebat dacă viziunea lui despre PSD s-a schimbat, numărul doi din PSD a spus că viziunea sa este aceea promisă cetăţenilor, fiind nevoie însă de asumarea deciziilor şi de transparenţă.

“Viziunea mea şi ceea ce am promis cetăţenilor trebuie să continue. Democratizarea partidului, asumarea deciziilor, transparenţa trebuie să continue în partid”.

De asemenea, întrebat dacă statutul partidului ar trebui schimbat, social-democratul a spus că trebuie unul “mai eficient”. El a spus că România este o ţară democrată, la fel şi alegerile din PSD.

“Un statut mult mai eficient, mult mai viabil şi cred că trebuiesc la alegeri, ca asumare, schimbate foarte multe. România e o ţară democratică şi sigur vor fi alegeri libere (în conducerea PSD – n.r.). Şi PSD e un partid, nu, în care există democraţie la alegeri (…) Întotdeauna amavut alegeri corecte şi din respect faţă de colegi, cu siguranţă că le vom mai avea şi acum”, a explicat Niculae Bădălău.

Întrebat dacă relaţia lui cu Liviu Dragnea este bună în prezent, a replicat: „Eu cred că e mai bună în acest moment”.

Citește și...