Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aporbat marţi, cu 225 de voturi “pentru” şi 106 voturi “împotrivă”, înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetare a activităţii Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP). PNL a anunţat că va ataca la Curtea Constitţională (CCR) înfiinţarea acestei comisii, transmite News.ro.
“Noi considerăm că această Comisie de anchetă practic ar trebui să se transforme în altceva, pentru că iniţiativa de constituire a ei a venit de la persoane consacrate având relaţii cu foşti securişti sau cu persoane din serviciile secrete. Poate că prin această comisie anchetaţi exact legăturile domnilor Dragnea şi Tăriceanu cu foşti ofiţeri de securitate sau cu oameni din serviciile secrete (…) PNL este împotriva acestei comisii, aşa cum va fi împotriva oricărei comisii pe care o veţi face de acum încolo”, a declarat deputatul PNL Raluca Turcan la dezbaterile din plen.
”SPP îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea CSAT, iar directorul SPP, care este propus de CSAT, prezintă rapoarte cu privire la activitate şi la îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin în faţa comisiilor de apărare din cadrul Camerei Deputaţilor şi Senatului (…) Nu este nevoie de înfiinţarea unei comisii speciale în Parlament. De ce să nu îl audiem pe domnul Dragnea, dar şi pe domnul Pahonţu, în cadrul acestor comisii şi apoi să decidem dacă într-adevăr este nevoie de o comisie specială. Această comisie nu poate fi instanţă militară. (…) Domnule Dragnea, cu tot respectul, nu puteţi transforma CEX-ul PSD-ului în CSAT, iar controlul politic asupra SPP înseamnă atentat la siguranţa naţională”, a declarat reprezentantul USR.
“În final, PMP se întreabă ce se va întâmpla cu rezultatul acestei comisii de anchetă? Cine îl va aplica? Îl va aplica Parlamentul, ne vom substitui atribuţiilor legale şi vom lua decizii în locul CSAT? (…) Pe procedurile noastre parlamentare, nu este decât o manifestare de forţă care nu vine decât să subjuge, să dojenească SPP-ul, instituţie despre care toată lumea a spus că este o instituţie serioasă, cu profesionişti, recunoscută în plan internaţional. PMP nu va vota o comisie care nu are rolul decât de a discredita instituţiile statului român”, a declarat şi Petru Movilă (PMP).
“Este perfect regulamentară înfiinţarea acestei comisii (…) Este rolul fundamental al Parlamentului să verifice instituţiile statului şi nu puteţi nega acest rol (…) Este regulamentar şi este dreptul suveran al Parlamentului să înfiinţeze această coimisie”, a declarat liderul de grup al deputaţilor PSD, Daniel Suciu.
Grupul minorităţilor a anunţat că nu va participa la votul pentru înfiinţarea comisiei de anchetă a SPP.
“Se constituie Comisia parlamentară de anchetă a Senatului şi Camerei Deputaţilor pentru verificarea activităţii Directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, domnul Pahonţu Lucian-Silvan şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrului legal de funcţionare”, este hotărârea care a fost spusă votului.
Obiectivele acestei comisii sunt următoarele: identificarea procedurilor stabilite pentru respectarea ordinelor pe unitate, a regulamentelor militare, precum şi modalitatea de comunicare a odrinelor de serviciu; determinarea implicării directorului SPP în influenţarea unordecizii politice sau în planuul politic; verificarea unei eventuale modalităţi de implicare a SPP în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare de către directorul instituţiei, domnul Pahonţu Lucian-Severin; verificarea rapoartelor de activitate ale directorului SPP din ultimii cinci ani; identificarea protocoalelor încheiate cu alte instituţii, a regulilor de relaţionare cu acestea precum şi verificarea respectării cadrului legal de acţiuni prevăzute în aceste colaborări; verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor; identifarea numărului de mandate de supraveghere video-audio solictate în vbaza art 14, lit d din legea 191/1998, precum şi verificarea respectării cadrului legal.
Alte obiective sunt identificarea numărului de mandate efectiv obţinute de la procuror; determinarea numărului de acte de constatare întocmite în baza legii 191 care au fost folosite ca mijloace de probă în cauze aflate în stadiul de cercetare penală sau în faţa instanţelor judecătoreşti; verificarea procedurii activităţii proprii de apărare a secretului de stat şi de prevenire a scurgerii de date sau de informaţii; existenţa unor verificări în ultimii cinci ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ, din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii; verificarea modalităţii de gestionare a informaţiilor menţionate în rapoartele ofiţerilor de protecţie a demnitarilor care nu se încadrează în obligaţiile prevăzute pentru elaborarea rapoartelor conform legii 191.