Senatul a adoptat tacit propunerea ca ziua de 10 mai să devină Ziua Independenţei Naţionale a României

Vocea.biz / 05.02.2018
Senatul a adoptat tacit propunerea ca ziua de 10 mai să devină Ziua Independenţei Naţionale a României

Propunerea legislativă ca ziua de 10 mai să devină Ziua Independenţei Naţionale a României a fost adoptată tacit luni de Senat. Această propunere a avut ca termen pentru dezbatere şi vot final în Senat data de 20 decembrie.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare declararea zilei de 10 mai ca Ziua Independenţei Naţionale a României.

“Prin adoptarea proiectului de lege propunem ca, la 140 de ani de la Declararea de către Parlamentul României a independenţei naţionale a României, actualul Parlament să declare ziua de 10 mai drept «Ziua independenţei naţionale». La 10 mai 1877, Camerele reunite ale Parlamentului României au votat Declaraţia de independenţă a României, validată de principele Carol”, a motivat senatorul ALDE Ion Hadârcă, iniţiatorul proiectului.

Senatul este prima Cameră sesizată, urmând ca votul final să fie dat în Camera Deputaţilor.

Citește și...