PNL va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, pe motiv că majorările promise în programul de guvernare sunt, de fapt, scăderi

Vocea.biz / 05.02.2018
PNL va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, pe motiv că majorările promise în programul de guvernare sunt, de fapt, scăderi

O moţiune simplă împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, va fi depusă de PNL, opoziția acuzând-o că a minţit în privinţa creşterilor salariale.

„Am discutat despre depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu. Motivele sunt evidente. Mediul privat, acele derogări de la ordonanţa 82 de la Legea dialogului social prin care s-a încercat obligarea mediului privat să crească salariile în valoare brută astfel încât netul anagajaţilor să rămână acelaşi. Lipsa de predictibilitate, lipsa de coerenţă în ceea ce priveşte Codul Fiscal, dar şi creşterile care nu au mai fost creşteri în segmentul public, toate acestea ne-au determinat să luăm această decizie”, a declarat luni deputatul PNL Mara Calista, citată de News.ro.

Ea a explicat că toate categoriile de bugetari vor avea scăderii, în condiţiile în care nu s-a făcut un studiu de impact referitor la transferul contribuţiile din sarcina angajatorului în sarcina angajatului.

„Acest artificiu al transferului contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu a făcut decât să dea peste cap şi mai mult sistemul de salarizare şi fiscalitatea în România. Toate categoriile vor avea scăderi, pentru că nu a făcut nimeni un studiu de impact în ceea ce înseamnă transferul contribuţiilor. Acele creşteri promise în programul de guvernare cu mare onor şi cu mare responsabilitate susţinute de Lia Olguţa Vasilescu şi de Liviu Dragnea sunt de fapt numai scăderi. Tot programul de guvernare a fost construit pe o minciună gogonată”, a subliniat Calista.

Citește și...