Ionel Arsene, suspendat din funcţia de preşedintele al CJ Neamţ, prin ordin de prefect

Vocea.biz / 01.02.2018
Ionel Arsene, suspendat din funcţia de preşedintele al CJ Neamţ, prin ordin de prefect

Prefectul judeţului Neamţ, Vasile Panaite, a emis joi, un ordin pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, arestat preventiv pentru trafic de influenţă la începutul acestei săptămâni. Măsura este valabilă până la încetarea măsurii preventive, transmite News.ro.

“Se constată suspendarea de drept a mandatului de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ al domnului Arsenie Ionel. Suspendarea operează de la data de 29 ianuarie 2018 şi până la încetarea stării de arest preventiv. Prezentul ordin se comunică celui în cauză, atât la domiciliu şi reşedinţă, cât şi la locul de deţinere, Consiliului Judeţean Neamţ, altor persoane şi autorităţi interesate”, se arată în ordinul prefectului Vasile Panaite. De asemenea, în ordinul reprezentantului Guvernului în teritoriu se menţionează şi că a fost suspendat de drept şi mandatul de consilier judeţean al lui Ionel Arsene.

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, pe data de 29 ianuarie, propunerea procurorilor şi au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Ioan Arsene, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi lider al filialei judeţene a PSD. El fusese reţinut pentru 24 de ore în 18 ianuarie, ulterior Tribunalul Bacău dispunând plasarea sa sub control judiciar.

Arsene este acuzat de către procurorii DNA că în 2013, în calitate de deputat şi preşedinte al organizaţiei judeţene Neamţ a PSD, a primit de la o persoană (martor în cauză), suma de 100.000 euro “pentru a-şi folosi influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor persoane din conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, în scopul de a se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în cazul unei persoane care, la acea vreme, avea funcţie de conducere în administraţia locală”.

Banii remişi de martor într-un restaurant situat pe raza municipiului Bucureşti urmau să ajungă la persoanele respective prin intermediari.

Poliţiştii au pus în aplicare luni seară, mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Ionel Arsene, acesta fiind dus în arestul IPJ Neamţ.

Citește și...