Liderul deputaților UDMR: Acțiunea jandarmilor, disproporționată. Nu se pune problema suspendării președintelui

Vocea.biz / 24.08.2018
Liderul deputaților UDMR: Acțiunea jandarmilor, disproporționată. Nu se pune problema suspendării președintelui

Liderul deputaților UDMR, Attila Korodi, a declarat într-un interviu pentru RFI că, din ce s-a văzut în presă și la televizor, acțiunea jandarmilor față de protestatari a fost una disproporționată. Întrebat despre suspendarea președintelui, subiect readus în dezbaterea publică de PSD, Korodi a precizat că nu se pune această problemă.

Într-un interviu acordat RFI, deputatul Attila Korodi a declarat că din ce s-a văzut la televizor și din articolele de presă, acțiunea jandarmilor față de protestatari în ziua de 10 august a fost una disproporționată. Liderul deputaților UDMR a precizat și că trebuie clarificat ce s-a întâmplat în seara de 10 august.

Întrebat despre o eventuală suspendare a președintelui Iohannis, Korodi a spus că președintele trebuie să își asume rolul de mediator în astfel de situații, dar nu se pune problema suspendării acestuia.

Interviul integral și răspunsurile deputatului UDMR le puteți citi aici.

PSD a lansat din nou în dezbaterea publică ideea suspendării președintelui Iohannis fără însă a preciza ce articole din Constituție ar fi încălcat. Mai mulți lideri social-democrați dar și din ALDE l-au atacat pe președinte pentru faptul că a luat apărarea protestatarilor și a criticat intervenția în forță a Jandarmeriei Române. Mai mult, premierul Viorica Dăncilă, căreia președintele i-a cerut în repetate rânduri demisia, a dat vina pe Opoziție și pe Iohannis pentru violențele din 10 august precizând că Jandarmeria a acționat corect.

Peste 600 de persoane au depus plângeri au la Parchetul General împotriva Jandarmeriei Române. Mulți dintre protestatari au atașat și certificatele medico-legale.

Jandarmeria a acuzat violențe din partea a sute de persoane inițial. Carmen Dan a precizat că 21 de dosare penale au fost deschide privind violențele unor protestatari. Ulterior, trei persoane au fost reținute, toate în legătură cu cazul femeii jandarm lovite care a fost deposedată de pistol.

Citește și...