ALDE face precizări cu privire la suspendarea președintelui Iohannis

Vocea.biz / 22.08.2018
ALDE face precizări cu privire la suspendarea președintelui Iohannis

Într-un comunicat de presă, ALDE face precizări cu privire la suspendarea președintelui Iohannis, subiect readus în discuție de Liviu Dragnea în cadrul unui interviu la Antena 3. Formațiunea lui Tăriceanu pare reticentă cu privire la succesul unui asemenea demers și nu face precizări cu privire la care ar fi motivele constituționale de suspendare a președintelui Iohannis.

Într-un comunicat de presă, ALDE argumentează că suspendarea președintelui Iohannis ar putea să nu aibă efectul scontat.

“Suspendarea președintelui Klaus Iohannis – tot mai depășit de cerințele și demnitatea funcției pe care o ocupă – este o decizie de maximă responsabilitate, care presupune o evaluare atentă a posibilelor riscuri și consecințe. Declanșarea procedurii de suspendare, într-o societate profund divizată, instigată la fanatism și violență de lideri politici lipsiți de scrupule, poate avea urmări imprevizibile. Cu alte cuvinte, decizia de extirpare a unei părți bolnave din trupul statului român trebuie făcută numai în condițiile în care suntem convinși că respectiva operație nu va perturba funcționarea statului, precauție cu atât mai mare cu cât, în prima jumătate a anului viitor, România va deține președinția Consiliului Uniunii Europene. Doar în urma unei astfel de evaluări și a asumării concluziilor sale putem să exprimăm, în deplină cunoștință de cauză, o opțiune sau alta în privința declanșării procedurii de suspendare,” spune ALDE dând vina tot pe Opoziție pentru protestatarii care se opun modificărilor aduse justiției.

În comunicatul de presă nu se face referire cu privire la ce articole din Constituție ar fi încălcat Klaus Iohannis.

Liviu Dragnea a precizat într-un interviu acordat Antena 3 că își dorește suspendarea președintelui Iohannis și a sugerat că singurul obstacol este opoziția lui Călin Popescu Tăriceanu.

ALDE a fost criticat pentru modul în care a reacționat în urma protestelor violente de pe 10 august. La fel ca și PSD, ALDE a susținut că Opoziția și președintele sunt responsabili pentru violențe. Europaralamentarul Norica Nicolai a ajuns în atenția publică după ce a declarat că imaginile cu jandarmii lovind manifestanți pașnici sunt trucate.

Citește și...