Carmen Dan spune că nu știa de ordinul de intervenție – UPDATE

Vocea.biz / 21.08.2018
Carmen Dan spune că nu știa de ordinul de intervenție – UPDATE

Ministrul de Interne, Carmen Dan, secretarul de stat Read Arafat şi reprezentanţii Jandarmeriei sunt audiaţi marţi în Comisia de Apărare din Parlament, unde prezintă raportul întocmit de minister în legătură cu violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, Carmen Dan explicând că raportul va fi detaliat de către specialişti şi vorbind despre prezenţa ei în minister pe toată durata evenimentelor, titrează News.ro.

UPDATE 14:46 Carmen Dan spune că a stat până la trei dimineața la minister ca “să împărtășim propriile lor trăiri”

”Am stat în biroul meu în toată această perioadă. Tot ce am solicitat a fost să fiu informată și am plecat din minister în jurul orei 3:00 dimineața, când colegii mei finalizaseră misiunea și când mi-am dorit să vină în birou și să împărtășim propriile lor trăiri, să îmi edific anumite aspecte. Aveam teme sensibile: dispăruse o armă, aveam doi jandarmi bătuți și internați în spital. Nu a fost ședință operativă, ci de informare”, a spus Carmen Dan.

UPDATE 14:20 Dan susține că nu a știut despre ordinul de intervenție semnat de Prefect

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan spune că nu a discutat cu prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, în ziua de 10 august, când a avut loc mitingul diasporei, şi că a aflat despre ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor pentru restabilirea ordinii publice după ce acesta a fost semnat. Carmen Dan a mai declarat, la finalul audierii din comisia de apărare din Parlament, că a răspuns tuturor întrebărilor membrilor comisiei şi că le va pune la dispoziţie raportul.

“În jurul prânzului am ajuns la minister şi am primit informări pe tot parcursul zilei. Nu am discutat cu doamna prefect (prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, n.r.) în ziua de 10 august. Am primit informaţia pe fluxul informaţional după ce s-a semnat ordinul de restabilire a ordinii publice”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan, la finalul audierii în comisia de apărare.

UPDATE 13:47 Carmen Dan: Poate ajungem să vorbim și despre agresivitatea celor care au forțat intrarea în Guvern

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, audiată marţi în comisia de apărare din Parlament în legătură cu modul de intervenţie a forţelor de ordine la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei, consideră că ar trebui să se vorbească la un moment dat şi despre agresivitatea protestatarilor care au forţat cordonul de jandarmi şi au încercat să intre în curtea sediului Guvernului. După un schimb aprins de replici între membrii comisiei, conducerea acesteia a luat decizia ca audierea ministrului să se desfăşoare fără prezenţa presei, pe motiv că s-ar vorbi şi despre informaţii clasificate.

“Poate că o să ajungem să vorbim şi despre gradul de agresivitate al celor care au forţat intrarea în Guvern şi al celor care au pus o presiune constantă şi foarte puternică pe dispozitivul de jandarmi. Eu sper să ajungem şi în acel punct”, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan în timpul audierii din comisia de apărare.

Unul dintre membrii comisiei a întrebat-o pe Carmen Dan dacă îşi poate asuma răspunderea politică pentru un management neperformant, având în vedere cele întâmplate în Piaţa Victoriei la mitingul din 10 august.

În replică, ministrul de Interne i-a atras atenţia deputatului că se antepronunţă şi că nu are suficiente date pentru a putea afirma că Ministerul de Interne nu şi-a făcut bine treaba.

“Nu cumva vă antepronunţaţi? Nu cumva aveţi o atitudine mai mult politică decât tehnică şi profesională? Nu cumva aţi ieşit din sfera obiectivismului? Cred că după ce parcurgeţi acest raport veţi putea fi îndreptăţit să trageţi concluzii. Dar până atunci, aşa cum aţi precizat, este treaba altor instituţii. Nu aveţi suficiente date ca să puteţi spune că MAI nu şi-a făcut datoria”, a spus Carmen Dan.

A urmat un schimb de replici între membrii comisiei de apărare, după ce preşedintele acesteia, Dorel Căprar, a solicitat presei şi celor care nu au certificat ORNISS să părăsească sala. Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a propus supunerea la vot a continuării audierii ministrului şi a reprezentanţilor Jandarmeriei în prezenţa jurnaliştilor fără să se vorbească despe informaţiile care sunt clasificate.

UPDATE 13:26 Contre Carmen Dan-Turcescu în cadrul audierilor

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a vorbit în comisia de apărare din Parlament, unde este audiată în legătură cu intervenţia în forţă a jandarmilor la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, despre femeia jandarm lovită cu pumnii de unii protestatari violenţi, întrebându-se dacă a fost ordin sau o simplă iniţiativă ca acest lucru să se întâmple. În replică, deputatul PMP Robert Turcescu a întrebat dacă oamenii paşnici, care aveau chiar şi mâinile ridicate în faţa jandarmilor, meritau loviţi de aceştia. Audierile din comisia de apărare continuă fără jurnalişti, cărora li s-a cerut să părăsească sala pe motiv că vor fi prezentate informaţii cu caracter clasificat.

“A fost ordin, domnule deputat, sau o iniţiativă pumnii pe care i-a încasat Ştefania?”, a întrebat Carmen Dan în timpul audierii în Comisia de apărare din camera Deputaţilor, adresându-se deputatului PMP Robert Turcescu.

Acesta a intervenit: “Acolo am şi eu mai multe întrebări, pentru că Jandarmeria a anunţat că starea domnişoarei respective este critică realmente şi o ţară întreagă a rămas şocată. Ne uitam îngroziţi. Am aflat după aceea că situaţia doamnei repective nu era atât de dramatică aşa cum fusese prezentată de către colegii dumneavoastră de la Jandarmerie”.

Ministrul de Interne a repetat întrebarea, dacă a fost ordin sau o iniţiativă ca femeia jandarm să fie lovită în cap “de vreo 20 de ori”.

În replică, Robert Turcescu a întrebat-o pe Carmen Dan dacă oamenii care protestau paşnic în Piaţa Victoriei şi chiar au ţinut mâinile ridicat în semn de capitulare pentru a le arăta forţelor de ordine că nu au intenţii violente, ar fi trebuit loviţi dejandarmi.

“Întrebarea asta o am şi eu, dacă omul acela cu mâinile ridicate să fie lovit de jandarmi de vreo 20 de ori”, a spus Turcescu.

Audierile din comisia de apărare continuă fără jurnalişti, cărora li s-a cerut să părăsească sala pe motiv că vor fi prezentate informaţii cu caracter clasificat.

“Vreau să protestez categoric. Cred că opinia publică din România are dreptul să afle prin intermediul presei răspunsul la întrebări. Cred că este de acord şi doamna ministru să răspundă la întrebări evitând acele zone sensibile. Suntem într-o perioadă în care opinia publică are nevoie de lămuriri. Nu puteţi face în acest moment, decât comiţând o gravă eroare, evacuarea presei din sală. (…) Vă rog să încercaţi să menţineţi acest spirit de transparenţă. Este necesar să rămână presa”, a spus Robert Turcescu.

În replică, preşedintele comisiei, Dorel Căprar, a susţinut că în acest mod este respectat regulamentul Camerei Deputaţilor şi regimul informaţiilor clasificate.

La rândul său, ministrul Carmen Dan a spus: “Dacă domnii deputaţi îşi asumă, pot dezvolta dânşii ulterior la presă ceea ce s-a întâmplat. Dar este asumarea dânşilor. Putem să discutăm orice este cuprins în acest raport. Dacă facem procedura, îl studiaţi, vă fundamentaţi o poziţie sau putem să discutăm, aşa cum am făcut până acum, tot încercând să evităm anumite subiecte. Eu am crezut că sunt în faţa unei comisii care are voinţa de a avea amănunte concrete, tehnice, procedurale”.

UPDATE 12:40 Zece jandarmi sunt suspectați de fapte de natură penală

Ancheta internă a Jandarmeriei Române a descoperit şase cazuri în care 10 jandarmi ar putea fi autori ai unor fapte de natură penală la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei, a anunţat ministrul de Interne Carmen Dan în comisia de apărare din Parlament, unde este audiată în legătură cu intervenţia în forţă, violentă, a forţelor de ordine la protestul diasporei.

“Ancheta internă a Jandarmeriei continuă. Structurile de specialitate au identificat şase cazuri în care 10 jandarmi din dispozitivul de ordine publică au fost semnalaţi ca posibili autori ai unor fapte de natură penală. Aceste constatări ale celor care derulează această anchetă internă vor face obiectul sesizărilor din partea Jandarmeriei către Parchetul Militar”, a declarat Carmen Dan.

La şedinţa comisiei parlamentare, convocate în urma solicitării PNL, sunt prezenţi, alături de Carmen Dan, maiorul Laurenţiu Cazan, coordonatorul intervenţiei din Piaţa Victoriei, şeful DSU, Raed Arafat şi fostul şef al Jandarmeriei Sebastian Cucoş.

Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind “eminamente defensive”, iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei. Numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest ajunsese luni la 351.



Ea a susţinut că prezenţa sa în minister a fost doar pentru a-şi asuma responsabilitatea, dar şi că ar fi fost obligatoriu să existe informaţii şi indicii din care sa rezulte că “avem de-a face cu un atac la ordinea constituţională, un atac la adresa stabilităţii sociale şi economice”.

Carmen Dan a precizat că a nu a venit la comisie în baza unei invitaţii oficiale, ci în ideea că poate va exista cvorum şi va putea prezenta aspectele relevante, ea explicând astfel absenţa prefectului Capitalei de la audieri.

“Puteam lua în calcul şi prezenţa prefectului, dar noi nu am venit la comisie în baza unei invitaţii oficiale, am venit în ideea că vom avea cvorum şi vă putem spune aspectele pe care le consideraţi relevante. Nu am nicio rezervă ca ulterior, dacă consideraţi, să solicitaţi şi prezenţa prefectului”, a afirmat Carmen Dan, răspunzând unei întrebări.

Ministrul de Interne a vorbit, la începutul audierii sale, despre prezenţa la minister pe durata evenimentelor din 10 august din Piaţa Victoriei.

“Aş prefera să încep prin a preciza care a fost rolul şi competenţa ministrului în data de 10 august. Avem toată transparenţa, cu condiţia să respectăm procedura legală. În data de 10 august, în jurul orei 12.00. am fost prezentă la minister pentru că aşa mi s-a părut normal şi aşa cred că trebuie să facă orice manager responsabil într-o situaţie în care structurile ministerului erau implicateîntr-un eveniment de o asemenea amploare. Iniţial, am luat informaţiile de la televizor. Bineînţeles că aveam informaţii despre modul în care ne-am organizat, despre planificarea misiunii, însă am anticipat că va fi un eveniment de o amploare mare. Am analizat tot ce s-a vehiculat în media până la momentul în care am luat decizia şi, aşa cum am spus, mi-am întrerupt concediul de odihnă şi am fost prezentă în minister începând cu după-amiaza zilei. Am stat în biroul meu. Tot ce am solicitat – şi colegii mei ştiu asta – a fost să fiu informată. Este firesc ca ministrul să primească informaţii despre tot ce se întţmplă şi am plecat din minister în jurul orei 3 cnd colegii mei finalizaseră misiunea şi când mi-am dorit să vină în biroul ministrului şi să împărtăşim propriile lor trăiri”, a declarat Carmen Dan în Comisia de Apărare din Parlament.

Ea a spus că existau deja teme sensibile – dispăruse o armă, erau oi jandarmi bătuţi, internaţi în spital – şi i s-a părut firesc să îşi ia aceste informaţii direct de la jandarmi.

“Nu a fost o şedinţă operativă, a fost o şedinţă de informare, ocazie cu care am cerut pentru a doua zi un prim raport al misiunii”, a afirmat Carmen Dan. Ea a spus, de asemenea, că ar fi fost obligatoriu “să existe informaţii şi indicii  din care să rezulte că avem de-a face cu un atac la ordinea constituţională, cu un atac la adresa stabilităţii sociale şi economice”.

Incidente extrem de violente au avut loc în 10 august la mitingul diasporei din Piaţa Victoriei, la care au luat parte zeci de mii de oameni.

Înainte de miezul nopţii, jandarmii au intrat în forţă în Piaţa Victoriei, gonind oamenii, deşi mii de persoane protestau în continuare. Doi jandarmi, între care o femeie, au fost prinşi la un moment dat de un grup de persoane violente, care au început să îi lovească. Cei doi jandarmi au fost scoşi de un grup de manifestanţi paşnici, care au făcut scut uman în jurul celor doi şi i-au escortat până la un grup de jandarmi, care nu au intervenit pentru a-şi salva colegii.

Reprezentanţii Jandarmeriei au susţinut că intervenţia de la miting a fost pe deplin justificată şi că dispozitivele au fost dimensionate în raport cu violenţele, fiind “eminamente defensive”, iar acţiunile au fost reactive. La rândul său, ministrul Carmen Dan spunea că intervenţia Jandarmeriei a fost una legitimă, de restabilire a ordinii publice, justificată de provocările huliganilor.

Peste 400 de persoane au fost rănite, iar Parchetul General face o anchetă cu privire la modul de intervenţie a Jandarmeriei. Numărul persoanelor care au depus plângeri în dosarul violenţelor de la protest ajunsese luni la 351.

Citește și...