Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a declarat sâmbătă la Antena 3, referindu-se la reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale, că nu înseamnă că trebuie să primeşti mai mulţi bani “doar pentru că îţi doreşti să te plimbi cu bucătarul peste tot pe unde te duci la vilele de protocol”, relatează News.ro.
“Nu e vorba de dat un ban în plus sau în minus, dar când ai o execuţie aşa de proastă a bugetului şi doar pentru că îţi doreşti să te plimbi cu bucătarul peste tot pe unde te duci la vilele de protocol, asta nu înseamnă că trebuie să îţi acorde cineva mai mulţi bani la rectificare. Aşa cum şi-a aşternut, aşa doarme fiecare. N-au cheltuit banii, poate îi vor cheltui data viitoare”, a precizat Vâlcov la Antena 3, referindu-se la reducerea bugetului Administraţiei Prezindenţiale.
El a explicat că, dacă Preşedinţia va rămâne fără bani, prin rectificare sau din fondul de rezervă, vor fi alocate sumele necesare.
Bugetul Administraţiei Prezidenţiale ar urma să fie redus cu 11,1 milioane de lei ca urmare a rectificării bugetare pe care Guvernul intenţionează să o facă în perioada următoare, Preşedinţia acuzând că această rectificare nu are nicio legătură cu necesitatea consolidării bugetului naţional, ci este un instrument de sancţionare a instituţiilor nesubordonate PSD, Executivul apelând la o formă de sabotaj bugetar. În replică, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că instituţia nu are angajamente pentru tot bugetul alocat, refuzând să-şi modifice decizia.
Teodorovici a afirmat marţi seară, la Antena 3, că, după ce purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis a susţinut declaraţia de presă privind reducerea bugetului Administraţiei Prezidenţiale la rectificarea bugetară, între ora 09.00 şi 20.00 în sistemul informatic au fost introduse contracte de aproximativ 20 de milioane de lei. Teodorovici susţine că în urma acelor declaraţii a fost dispus un control la Administraţia Prezidenţială, dar şi la alte instituţii, şi au fost descoperite contracte neînregistrate, iar această situaţie va duce la sancţiuni.