Jurnaliștii de la G4Media prezintă scrisoarea pe care Viorica Dăncilă a transmis-o către CE spunând că pe 10 august s-a încercat înlăturarea guvernului pe cale violentă. În scrisoarea sa, premierul se laudă cu realizările guvernului PSD și dă vina pe șeful statului pentru că, spune Dăncilă, nu a acționat ca un mediator ci a încurajat protestatarii.
Jurnaliștii de la G4Media prezintă scrisoarea pe care Viorica Dăncilă a transmis-o autorităților europene. În textul scrisorii, premierul descrie realizările guvernului PSD și spune despre protestul din 10 august că a încercat înlăturarea prin violență a guvernului.
“În acest context, a fost anunţată o manifestare de protest, la Bucureşti, pentru data de 10 august, la care urmau să participe reprezentanţi din diaspora românească. Pe măsură ce se apropia data evenimentului şi având în vedere că obiectivele acestuia nu erau clar definite, asociaţiile românilor din străinătate, iniţiatoare ale manifestaţiei, s-au retras din organizarea protestului. Astfel, evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanţi care au instigat la acţiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forţare a cordoanelor de jandarmi şi de incendiere a unor obiective în spaţiul public,” se arată în scrisoarea premierului.
Dăncilă mai spune și că în acest moment se derulează o anchetă cu privire la faptele din 10 august, fără a precizat că ancheta a fost deschisă la presiunea publică, după autosesizarea Parchetului și după ieșirea publică a președintelui Iohannis. Premierul nu precizează nici faptul că reprezentanții guvernului și ai PSD nu au făcut demersuri pentru deschiderea unei astfel de anchete și că instituțiile implicate, MAI și Jandarmeria Română nu au anunțat anchete interne cu privire la evenimentele din 10 august.
Premierul mai spune în scrisoarea sa și că Klaus Iohannis a dat vina pe guvern pentru incidentele de pe 10 august și că a făcut apel la continuarea protestelor.
Potrivit Hotnews, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că instituția va formula un răspuns la scrisoarea premierului.