PNL va solicita convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru înfiinţarea unei Comisii care să ancheteze intervenţia Jandarmeriei la protest şi pentru depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului de Interne

Vocea.biz / 13.08.2018
PNL va solicita convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru înfiinţarea unei Comisii care să ancheteze intervenţia Jandarmeriei la protest şi pentru depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului de Interne

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că va iniţia demersul pentru convocarea sesiunii extraodinare a Parlamentului în care să fie înfiinţată o Comisie de anchetă privind intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august şi pentru depunerea unei moţiuni simple împotriva ministrului de Interne, Carmen Dan.

De asemenea, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi i-a trimis o scrisoare preşedintelui Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, social-democratul Dorel Căprar, privind temele audierii celor responsabili de intervenţia forţelor de ordine, titrează News.ro.

“Vom iniţia demersul de convocare a unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru înfiinţarea unei Comisii de anchetă şi pentru depunerea unei moţiuni (simple –n.r.) împotriva ministrului de Interne”, a spus Ludovic Orban.

La rândul său, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, a anunţat luni că liberalii au cerut convocarea urgentă a Comisiei, în vederea audierii şefilor din Jandarmerie şi din MAI pe tema intervenţiei din 10 august, din Piaţa Victoriei. Într-un mesaj adresat preşedintelui Comisiei, Dorel Căprar, el a formulat o solicitare în 10 puncte în care arată că se impun lămuriri, printre altele, cu privire la strategia ofensivă a Jandarmeriei, dotările şi armamentul de care au dispus jandarmii, precum şi detalii legate de ordinul de intervenţie.
“În ultimele luni, am solicitat în mai multe rânduri audierea ministrului de Interne şi a şefilor din Jandarmerie, după o serie de intervenţii îngrijorătoare în cursul manifestaţiilor de protest din Bucureşti. Ne doream să aflăm, în cadrul acelor audieri, ce condiţii speciale au determinat intervenţii în forţă, în contextul în care în România am avut sute de proteste paşnice. Din păcate, parlamentarii PSD-ALDE au votat de fiecare dată împotriva convocărilor solicitate – deşi acestea erau legitime, necesare, chiar obligatorii în baza atribuţiilor noastre. Dacă nu intervenim atunci când cetăţenii acuză brutalităţi ale forţelor de ordine, atunci când să o facem şi care mai sunt atribuţiile noastre? Cred că dacă Comisia nostră şi-ar fi exercitat la timp această atribuţie de control, dacă am fi arătat Ministrului de Interne că dă socoteală cu adevărat în faţa Parlamentului, nu am fi ajuns la intervenţia violentă din Piaţa Victoriei”, spune Raeţchi în scrisoare.

Deputatul mai susţine că majoritatea PSD-ALDE din Comisie a decis ca membrii să verifice “o ipotetică implicare a SPP în viaţa politică” şi consideră cel puţin la fel de importantante mărturiile răniţilor la protestul de vineri din Piaţa Vicoriei.

“Vă amintesc că, în urma votului PSD-ALDE, s-a decis ca noi, membrii Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, să controlăm o ipotetică implicare a SPP în viaţa politică, deşi singura dovadă invocată în acest sens a fost o declaraţie a unui membru PSD, care a spus că a avut o discuţie cu o persoană pe care nu o poate numi. Îmi place să cred că veţi considera cel puţin la fel de importante câteva sute de mărturii ale unor cetăţeni spitalizaţi în urma intervenţiilor Jandarmeriei, care îşi pot dovedi acuzaţiile cu certificate medicale. Sper cu sinceritate că activitatea Comisiei noastre nu vizează atacarea sau protejarea unor instituţii în funcţie de protecţia politică de care se bucură. Iată de ce sunt absolut convins, domnule preşedinte, că veţi accepta solicitarea noastră pentru convocarea imediată a unei şedinţe a Comisiei de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională în cadrul căreia să fie invitaţi: ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi şeful Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, urmând ca lista să fie extinsă în cursul săptămânilor viitoare. Obiectul audierii va fi intervenţia Jandarmeriei la mitingul din 10 august, din Piaţa Victoriei”, a mai explicat Ovidiu Raeţchi.

El propune 10 teme care să fie abordate în cadrul audierilor din Comisia de anchetă:

1. Ce factor de răspundere a decis la mitingul din 10 august, dar şi la unele manifestaţii din lunile anterioare, o abordare strategică agresivă şi ofensivă, în timp ce la sute de alte proteste de acest fel, inclusiv din data de 11 august, abordarea a fost una defensivă, neexistând niciun fel de incidente?

2. Dacă această decizie s-a bazat pe informaţii vizând prezenţa unor grupuri agresive la miting (facţiuni ale unor galerii), de ce aceste grupuri, care sunt foarte bine cunoscute structurilor din MAI, nu au fost descurajate, blocate, izolate şi reţinute încă din primele momente ale protestului?

3. Care au fost dotările/ armamentul/ muniţia utilizate în cursul zilei de 10 august şi în ce cantitate?

4. O serie de imagini dovedesc lovirea de către jandarmi a unor manifestanţi paşnici, izolaţi, care îşi ţineau mâinile ridicate, cu picioarele şi cu bastoane de cauciuc peste faţă şi cap. Este aceasta o practică asumată de Jandarmeria Română şi de Ministerul Afacerilor Interne?

5. O serie de imagini dovedesc folosirea de substanţe iritant-lacrimogene asupra unor persoane paşnice, uneori culcate la pământ, care nu ameninţă în niciun fel jandarmii, de la distanţe foarte mici. Este aceasta o practică asumată de Jandarmeria Română şi de Ministerul Afacerilor Interne?

6. Cum se explică faptul că doi jandarmi au fost pierduţi pe drum de colegi şi nu a existat nicio acţiune pentru protejarea lor – această protecţie fiind asigurată tot de cetăţeni?

7. În mod paradoxal, persoanele violente, care au participat la agresarea jandarmilor, nu prezintă urme de lovituri şi nu au necesitat intervenţia medicilor. Pe de altă parte, există foarte multe femei în rândul persoanelor internate în spital şi care necesită îngrijiri medicale. A existat o strategie pentru urmărirea protestatarilor paşnici şi inofensivi şi pentru menajarea celor violenţi?

8. Deşi centrul violenţelor s-a aflat în dreapta Guvernului, în zona bulevardelor Lascăr Catargiu-Calea Victoriei, au fost folosite aceleaşi mijloace de intervenţie şi în zone unde nu au existat incidente. De ce protestatarii paşnici au fost asimilaţi huliganilor? Câţi jandarmi sub acoperire au fost utilizaţi în 10 august, cu ce ordine şi în ce măsură aceştia s-au implicat în declanşarea şi încurajarea violenţelor?

9. Care este practica asumată de Jandarmeria Română în ceea ce priveşte reprezentanţii presei şi de ce am avut din nou un incident internaţional în care jurnalişti străini au acuzat tratamente brutale?

10. În ce condiţii a fost emis ordinul de intervenţie în forţă şi cu ce obiective?

Citește și...