Toggle Menu
  1. Home/
  2. Politic/

Iohannis dezvăluie o discuție la telefon cu premierul Dăncilă: “Dacă nu ar fi trist, ar fi de râs””

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Consiliul Naţional al PNL că am ajuns să avem ”un guvern iraţional”, iar după discuţia pe care a avut-o ieri cu premierul i s-a părut că avem şi ”un guvern ireal”.

”Am ajuns să avem un guvern iraţional. Ieri am avut o discuţie care m-a făcut să cred că avem un guvern ireal. Dacă nu ar fi trist, ar fi de râs”, a spus preşedintele Iohannis.

El a şi relatat ceea ce l-a determinat să aibă această opinie, precizând că a fost publicată în Monitorul Oficial o decizie prin care ”doamna prim-ministru instala un premier interimar”, titrează News.ro.

”Surpriză, am crezut că e atributul meu şi am contestat la CCR acest demers. După ce am înaintat la CCR, doamna prim-ministru m-a sunat să-mi spună că pleacă în concediu şi că toate sunt bune. Asta după ce în paranteză publicase acel draft de rectificare bugetară care e o catastrofă. I-am atras atenţia că nu e bine ce a făcut şi că e motiv de conflict constituţional. Ştiţi ce mi-a spus? Nu a ştiut că se publicase. Mai ireal decât aşa nu cred că se poate”, a spus preşedintele.

Replica președintelui vine în contextul în care Viorica Dăncilă, în loc să aleagă calea delegării atribuțiilor, așa cum au făcut-o și alți premieri, l-a numit pe Paul Stănescu drept premier interimar.

Klaus Iohannis a reclamat la CCR un conflict între președinte și premier argumentând că, potrivit Constituției României, desemnarea unui premier interimar este atributul președintelui și al premierului în exercițiu.

Vocea.biz