USR cere demisia celor aflați la conducerea Poliției Române: “Datoria Poliției Române este să apere cetățenii, indiferent de preferințele politice ale conducerii”

Vocea.biz / 02.08.2018
USR cere demisia celor aflați la conducerea Poliției Române: “Datoria Poliției Române este să apere cetățenii, indiferent de preferințele politice ale conducerii”

Uniunea Salvați România solicită coducerii Poliției Române să demisioneze. USR spune că în urma scandalului cu plăcuțele de înmatriculare anti-PSD, s-a observat că polițiștii răspund la comenzi politice, în loc să deservească cetățenii și să apere legea. Partidul reamintește celor aflați la conucerea Poliției că au datoria să apere ceteățenii, indiferent de partidul politic aflat la putere. 

Uniunea Salvați România solicită conducerii Poliției Române să demisioneze. Asta în urma scandalului legat de plăcuțele de înmatriculare, dar și pentru bâlbele legate de faptul că în două zile nu au reușit, în ciuda unei conferințe de presă organizate pe această temă, să explice prevederile legale pentru care au reținut numerele și permisul unui cetățean român. USR consideră că polițiștii au deschis ușa cenzurii și că nu este exclus ca, la comandă politică, să îngrădească dreptul de exprimare al românilor dar și dreptul la adunări pașnice.

“Conducerea Poliției Române trebuie să își dea demisia pentru modul abuziv de acțiune împotriva unui cetățean care și-a pus la mașină un număr anti-PSD. Astăzi sunt niște plăcuțe, mâine va fi dreptul de exprimare și cel de a ieși în stradă! De două zile, conducerea Poliției nu este în stare să explice de ce a reținut permisul de conducere și plăcuțele de înmatriculare ale șoferului care a venit din Suedia cu o mașină cu număr personalizat anti-PSD. Șefii instituției se contrazic între ei, invocă convenții expirate sau argumente morale care nu prevalează în fața legii. Mobilizarea polițiștilor în această situație a fost un ordin politic clar și este extrem de grav faptul că o instituție a statului a acționat împotriva libertății de exprimare și a îngrădit drepturile unui cetățean român, la ordinul partidului aflat la guvernare,” spun cei de la USR.

Partidul le remintește polițiștilor că au datoria de a apăra cetățenii, indiferent de convingerile politice ale acestora, dar și de partidul care, temporar, se află la putere.

“Datoria Poliției Române este să apere cetățenii, indiferent de preferințele politice ale conducerii, nu să-i certe și să-i trimită la rude și prieteni. Datoria Poliției Române este să rămână o instituție credibilă, stabilă și cinstită, mereu în slujba cetățenilor, care plătesc din taxele și impozitele lor salariile și pensiile speciale ale polițiștilor,” mai spun cei de la USR.

Faptul că întreaga instituție are de suferit din cauza conducerii care răspunde la comenzi politice este regretabil, mai ales că, spun cei de la USR, printre semnatarii petiției “Fără penali în funcții publice” se află și polițiști, semn că se dorește o schimbare și la nivelul instituțiilor care au fost politizate.

Pagina de Facebook a Poliției Române a devenit un spațiu virtual de protest după ce mii de cetățeni au acordat recenzii negative activității instituției. În timp ce mare parte din nemulțumiri au fost legate strict de cazul plăcuțelor de înmatriculare, a conferinței de presă și a reacției purtătorului de cuvânt al Brigăzii Rutiere, alți internauți au precizat că polițiștii nu își fac treaba așa cum ar trebui și că inclusiv promovările în funcții se fac pe criterii politice.

 

Citește și...