Prima reacţie a liderului PSD după ce preşedintele Iohannis a cerut demisia premierului

Vocea.biz / 28.04.2018
Prima reacţie a liderului PSD după ce preşedintele Iohannis a cerut demisia premierului

Liderul PSD, Liviu Dragnea, susţine că premierul Viorica Dăncilă nu are niciun motiv să demisioneze şi că aceasta are în continuare suportul PSD.

Dragnea a făcut aceste declaraţii vineri seară, la sediul DNA, fiind prima sa reacţie după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia Vioricăi Dăncilă, titrează News.ro.

“Nu vreau să fac declaraţii politice, dar spun că nu are de ce să îşi dea demisia şi are suportul nostru în continuare”, a declarat Dragnea, la ieşirea din sediul DNA, întrebat dacă premierul Viorica Dăncilă ar trebui să îşi dea demisia.

De asemenea, întrebat despre conflictul între preşedintele Iohannis şi premierul Dăncilă, Dragnea a spus: “Să vă răspundă preşedintele”.

El a adăugat că Viorica Dăncilă “are treabă la guvern”. “Nici vorbă, nici acum, nici data trecută. Are treabă la guvern”, a spus Dragnea, întrebat dacă Viorica Dăncilă l-a anunţat că ar vrea să demisioneze.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că Viorica Dăncilă nu face faţă poziţiei de prim-ministru al României şi i-a cerut public demisia, spunând că îi retrage încrederea. Şeful statului a invocat disputa Guvern – BNR şi memorandumul privind mutarea ambasadei României la Ierusalim.

Citește și...