Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi a înaintat o propunere legislativă care prevede că susţinerea actelor artistice de către copii la evenimentele publice la care participă şi politicieni – să aibă loc numai după informarea scrisă şi detaliată a părinţilor de către cadrele didactice, iar orice prezenţă în şcoli a politicienilor, oficialităţilor şi demnitarilor trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene.
Proiectul mai prevede ca nerespectarea legii să fie sancţionată cu amendă de la 1.000 de lei până la 2.500 de lei, titrează News.ro.
“Actualul cadru legislativ interzice politica în şcoli, dar din ce în ce mai multe evenimente publice recente demonstrează că, sub diferite forme, oficialităţi sau politicieni au găsit modalităţi prin care să profite de prezenţa copiilor şi a elevilor pentru propriile acţiuni de PR. Copiii nu trebuie să fie implicaţi în astfel de activităţi în care să le fie folosită imaginea, cu atât mai puţin în scopuri politice, iar cazurile recente, intens mediatizate, de la
De asemenea, iniţiatorul afirmă că legislaţia actuală prevede că în cadrul procesului instructiv- educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, instructori, personalul didactic auxiliar şi administrativ, de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalitătilor de exercitare a acestora.
“Cu toate acestea, evenimente recente au demonstrat că elevii, la îndemnul şi sub supravegherea profesorilor, au fost implicaţi în acţiuni publice cu prezenţa politicienilor şi a oficialităţilor, fără a se solicita acordul părinţilor. Mai mult, aceste evenimente au avut loc uneori cu prezenţa mass-media, ceea ce ridică semne de întrebare în privinţa expunerii publice a copiilor şi tinerilor, fără acceptul lor. De asemenea, acţiunile sus-menţionate –
Astfel, propunerea legislativă vrea să amendeze articolul 52 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, astfel încât cadrelor didactice, instructorilor, personalului didactic auxiliar şi administrativ să le fie interzisă implicarea copiilor şi a elevilor în manifestări publice artistice, culturale sau sportive dedicate unor demnitari, oficialităţi sau oameni politici.
Totodată, iniţiativa prevede că “susţinerea de către copii şi elevi a unor acte artistice, culturale sau sportive în cadrul unor evenimente publice la care participă demnitari, oficialităţi şi politicieni, în afara sau în interiorul unităţii şcolare, cu sau fără accesul mass-media, poate avea loc numai după informarea scrisă şi detaliată a părinţilor de către cadrele didactice, instructori, personalul didactic auxiliar şi administrativ şi primirea unui acord scris din partea acestora privind activităţile desfăşurate”.
Proiectul mai arată că orice prezenţă în şcoli a politicienilor, oficialităţilor şi demnitarilor în vederea unor campanii de informare, trebuie să fie avizată motivat de o comisie specială constituită la nivelul inspectoratelor şcolare judeţene, iar nerespectarea legii se sancţionează cu amendă de la 1.000 de lei la 2.500 de lei.
Proiectul deputatului liberul este iniţiat după ce premierul Viorica Dăncilă, vicepremierul Graţiela Vasilescu şi ministrul de Interne, Carmen Dan, s-au aflat săptămâna trecută la Piteşti, la manifestările organizate sub titlul ”Simfonia lalelelor”, care se desfăşoară în fiecare an în oraş. Viorica Dăncilă a fost primită cu fanfara militară, iar evenimentul a început cu ”parada florilor”, defilând care alegorice şi copii de la grădiniţele din oraş îmbrăcaţi în culorile tricolorului. A fost suprins şi un moment în care o fetiţă de trei ani stă în cap, pe asfalt, într-o demonstraţie în faţa tribunei oficiale.