Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu premierul Italiei. Vrea o ședință comună cu executivul italian

Vocea.biz / 19.04.2018
Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu premierul Italiei. Vrea o ședință comună cu executivul italian

Premierul Viorica Dăncilă, care s-a întâlnit, joi, cu premierul Italiei, Paolo Gentiloni, spune că au stabilit ca imediat ce se va constitui viitorul Guvern italian să aibă loc o şedinţă comună care ar putea contribui la diversificarea şi consolidarea cooperării sectoriale foarte bune deja între România şi Italia.

Premierul Viorica Dăncilă, care s-a întâlnit, joi, cu premierul Italiei, Paolo Gentiloni, spune că au stabilit ca imediat ce se va constitui viitorul Guvern italian să aibă loc o şedinţă comună care ar putea contribui la diversificarea şi consolidarea cooperării sectoriale foarte bune deja între România şi Italia, titrează News.ro.

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit cu preşedintelui Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni, la Palatul Victoria, iar la finalul discuţiilor au susţinut o declaraţie de presă comună.

“Am agreat împreună cu premierul italian ca imediat ce se va constitui viitorul Guvern italian să avem o şedinţă comună, care ar putea contribui la diversificarea, dar şi la consolidarea cooperării sectoriale foarte bune deja între ţările noastre, în domenii precum securitate şi apărare, domeniile economice, energie, mediu, agricultură, justiţie şi afaceri interne, sănătate, cultură şi educaţie. Am remarcat împreună cu satisfacţie tendinţele economice pozitive din ambele ţări, context în care este oportun să dăm un impuls relaţiilor economice româno-italiene”, a declarat Viorica Dăncilă.

Ea a spus că volumul schimburilor comerciale între cele două ţări a ajuns în 2017 la aproape 14 miliarde de euro, un nivel record pentru ultimul deceniu, precizând, de asemenea, că în România există peste 21.000 de companii cu capital italian.

Premierul Viorica Dăncilă a mai arătat că a discutat cu omologul său şi despre importanţa comunităţii de români din Italia, precum şi despre comunitatea de italieni din România, “ambele fiind o punte de legătură între cele două state”.

La finalul discuţiilor cu premierul Italiei, Viorica Dăncilă a mai spus că a exprimat “dorinţa de a contribui activ la discutiile privind viitorul Uniunii Europene, inclusiv în perspectiva preluării de către România a presedinţiei Consiliului Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2019”. “Cred că împreună putem răspunde unor provocari precum Brexit, cadrul financiar multianual, dar şi viitorul Uniunii Europene post-Brexit”, a adăugat Dăncilă.

La ora 12.30, preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Paolo Gentiloni, a fost primit la Palatul Cotroceni de către preşedintele Klaus Iohannis, iar de la ora 13.15 este programată o declaraţie de presă comună. De la ora 13.35, premierul italian va lua parte la un dejun de lucru oferit de prim-ministrul Viorica Dăncilă.

Citește și...