Liderul liberal Raluca Turcan crede că atât liderul Partidului Social-Democrat, cât și președintele ALDE ar trebui să își dea demisia, din respect față de cetățeni. Turcan spune că singura preocupare a celor doi politicieni de când au fost aleși a fost să scape de propriile dosare penale.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, Raluca Turcan spune că atât pentru Liviu Dragnea, cât și pentru Călin Popescu Tăriceanu, singura preocupare de când au fost aleși a fost să scape de propriile dosare penale. În plus, recentele afirmații ale liderului ALDE despre prețul carburanților arată că cei doi președinți sunt deprinși de realitatea în care trăiesc restul românilor.
“Declarația domnului Tăriceanu privind prețul la carburanți arată desprinderea de realitate a acestei guvernări. Domnii Tăriceanu și Dragnea trăiesc într-o buclă, singura lor preocupare fiind să scape de propriile dosare. Acesta este singurul lucru care i-a interesat din ianuarie și până acum. Nimic altceva. Nu i-a interesat lipsa manualelor, criza vaccinurilor, stagnarea lucrărilor de infrastructură, absorbția zero a fondurilor europene, creșterea prețului la carburanți sau împovărarea companiilor cu un sistem de plată a TVA care nu putea fi imaginat decât de o minte foarte bolnavă. Este revoltătoare această desprindere de realitate,” scrie Raluca Turcan pe pagina sa de socializare.
Liderul liberal mai precizează că cei doi președinți de partide ar trebui să își dea demisia din funcțiile pe care le dețin, asta dacă ar respecta cetățenii.
“Demisia lor ar fi singura opțiune dacă i-ar respecta pe cetățenii acestei țări,” conchide în postarea sa Raluca Turcan.
Sursa foto: Facebook