PSD vrea legile justiției în Parlament, în pofida avizului CSM

Vocea.biz / 29.09.2017
PSD vrea legile justiției în Parlament, în pofida avizului CSM

Legile Justiţiei ar trebui să ajungă la dezbatere în Parlament, în pofida avizul nehativ dat de CSM proiectului de modificare a acestor legi, pentru că “majoritatea din Parlament are posibilitatea să pornească o dezbatere serioasă” pe aceste proiecte, a declarat, vineri seară, liderul PSD, Liviu Dragnea.

“O parte din prevederile din aceste proiecte sunt susţinute, o parte din prevederile respective sunt susţinute cu propuneri de modificare şi îmbunătăţire a lor, iar o parte nu sunt susţinute. Nu am văzut în această zonă o respingere totală a acestor proiecte de lege, dar, până una alta, dacă tot discutăm de majorităţi, pentru că dacă în CSM ar fi fost prezent şi ministrul Justiţiei şi dacă CSM avea o altă poziţie, era un aviz favorabil. Asta nu înseamnă că Parlamentul nu are dreptul să dezbată aceste legi. Deci cred că şi majoritatea din Parlament are posibilitatea, şi nu numai majoritatea, are posibilitatea să pornească o dezbatere serioasă pe aceste proiecte de legi într-un cadru unde toate asociaţiile magistraţilor, toate instituţiile să vină să se exprime şi, la final, să iasă un parchet pe care îl doreşte toată lumea sau pe care îl doreşte toată lumea de bună-credinţă”, declarat Liviu Dragnea, la finalul şedinţei Comitetului Executiv al PSD de la Suceviţa, potrivit celor de la News.ro.

El a mai spus că nu crede că opinia preşedintelui Iohannis, ca “legile să fie îngropate”, este una corectă.

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat la Tallinn, a declarat, vineri, că, după avizul negativ al CSM la legile justiţiei, ”trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat” cu sistemul de justiţie, pentru că nu se poate face altfel reforma.

”Un astfel de răspuns trebuie să dea foarte mult de gândit iniţiatorilor, pentru că aici nu e vorba de răspunsul unor persoane din CSM. S-au făcut întâlniri cu aproape toţi magistraţii cred şi rezultatul este deci rezultatul unui proces care a preocupat şi a mişcat întregul sistem de justiţie. Ori, răspunsuri simpliste de tipul că se opun reformei nu cred că sunt adecvate în această situaţie. Părerea mea este că trebuie mers înapoi la text, trebuie renegociat, trebuie văzut cum se poate construi dacă se doreşte chiar reformarea sistemului în aşa fel încât să se facă împreună cu sistemul. Este, cel puţin pentru mine, inimaginabil să se facă o reformă a sistemului împotriva sistemului. Ar fi o mare greşeală”, a afirmat preşedintele Iohannis.

Întrebat dacă, prin urmare, consideră că trebuie retrase aceste proiecte, şeful statului a răspuns: ”După părerea mea, este nevoie de o nouă negociere a conţinutului cu sistemul, cu sistemul de justiţie, pentru că oamenii de acolo sunt oameni foarte bine calificaţi, care cunosc sistemul, cunosc legile. Deci, nu vorbim despre nişte oameni care nu cunosc conţinutul. Ei cunosc foarte bine şi cred că înţelept ar fi să se revină la faza de discuţie cu sistemul.”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, şi-a explicat, joi seară, la Antena 3, absenţa de la plenul CSM – care a dat aviz negativ propunerilor de modificare a legilor Justiţiei- prin faptul că votul CSM era unul previzibil, iar prezenţa sa nu ar fi putut să îl influenţeze, ci doar să determine dezbateri şi mai aprinse. El a atras atenţia că procurorii au votat “în bloc” împotrivă şi a mai spus că are convingerea că “votul negativ exprimă şi dorinţa de conservare a actualelor privilegii pe care magistraţii le au”.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei. Avizul CSM este consultativ.

Sursa foto: cdep.ro

Citește și...