Comisia juridică a Camerei Deputaților a adoptat, luni, un raport suplimentar privind proiectul care modifica Legea privind finanţarea partidelor politice, potrivit căruia banii obţinuţi ilegal de partide nu vor mai putea fi confiscaţi, a arătat deputatul PNL Gabriel Andronache.
„S-a adoptat raportul suplimentar pentru modificarea Legii 334 privind finanţarea partidelor politice. Amendamentele propuse de majoritatea parlamentară au fost aprobate. Din păcate, amendamentele noastre, ale PNL, au fost toate respinse, inclusiv cel care se referea la menţinerea textului de lege privind confiscarea, într-o formă modificată în sensul în care să se procedeze la confiscarea sumelor care sunt plătite nelegal peste sumele pe care legea le prevede, existând posibilitatea încasării lor în mod legal”, a declarat deputatul PNL Gabriel Andronache, citat de Mediafax.
Gabriel Andronache a afirmat că în legea adoptată banii obţinuţi ilegal de partidele politice nu vor mai putea fi confiscaţi. „În situaţia în care sunt astfel de sume plătite către partide politice peste cuantumul legal prevăzut de Legea 334, aceşti bani nu mai sunt supuşi confiscării, iar partidul politic în cauză sau persoana care a făcut donaţii peste limita legală este supusă unei sancţiuni contravenţionale”, a spus Andronache.
Solicitat să spună dacă amenda aplicată partidelor politice poate fi mai mică decât prejudiciul, Andronache a răspuns afirmativ. „Există un cuantum prevăzut de lege. Există posibilitatea ca amenda să meargă şi până la 100.000 de lei. În situaţia în care sumele plătite nelegal depăşesc acest cuantum în mod evident amenda este mai mică decât cuantumul acelei sume”, a răspuns deputatul PNL.