Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, duminică seara, în platoul unei televiziuni, că principalul contracandidat al Angelei Merkel la alegerile parlamentare din Germania, Martin Schulz, trebuie să ceară scuze, pentru că s-a folosit de România în campania electorală. Președintele Camerei Deputaților a catalogat gestul lui Schulz drept impardonabil şi a menţionat că nu a avut nicio discuţie cu acesta.
„Consider că ar trebui să-şi ceară scuze faţă de România în general pentru că şi-a permis să folosească şi România şi Bulgaria ca istrumente în campania electorală în care ne spunea nouă, ne minţea pe noi şi pe bulgari că dacă nu primim imigranţi cât e nevoie o să ni se taie fondurile şi aşa mai departe. Îmi pare foarte rău că au pierdut social-democraţii în Germania, dar asemenea declaraţii nu pot fi acceptate”, a spus Dragnea despre Schulz, la Antena 3, conform Mediafax.
El a adăugat că nu a avut nicio discuţie cu acesta.
„Nu a avut nicio discuţie cu mine, că am înţeles că a spus că a avut o discuţie cu mine şi că mi-a spus nu-ştiu-ce şi că dacă ar fi fost el aici nu-ştiu-ce mi s-ar fi întâmplat, vorbea de asta cu legile Lustiţiei. Nici măcar nu le-a citit, ca şi alţii. Parlamentul României are legitimitatea să aprobe orice lege doreşte, fără să promim lecţii de la Martin Scultz. Nici nu a citit Ordonanţa 13, e impardonabil ce a făcut Martin Schulz pentru România, nu pentru mine”, a adăugat Dragnea.
Liderul PSD a evitat să facă declaraţii, în urmă cu două săptămâni, când a fost întrebat despre interpelarea făcută de un tânăr român stabilit în Germania la adresa lui Martin Schulz, în timpul unei întâlniri electorale din Germania.
„N-am avut plăcerea şi onoarea să vorbesc cu domnul Schulz şi mă abţin cu greu… Am fost sfătuit să mă abţin până când se termină alegerile în Germania”, a spus Dragnea la acel moment, adăugând că va da mai multe declaraţii cu privire la acest subiect după ce se vor termina alegerile din Germania.
Uniunea Creştin-Democrată, formaţiunea cancelarului Angela Merkel, se clasează pe primul loc, cu 32,5%, în urma scrutinului parlamentar din Germania, fiind urmată de Partidul Social-Democrat, cu 20%, şi de Alternativă pentru Germania, cu 13,5%, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.
Partidul Angelei Merkel, Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), şi filiala bavareză a acesteia, Uniunea Creştin-Socială (CSU), se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ federal, fiind creditate cu 32,5%, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne de Institutul Infratest Dimap la comanda postului ARD, relatează site-ul T-online.de şi publicaţia Die Welt.
Pe locul doi se situează Partidul Social-Democrat (SPD, centru-stânga), condus de Martin Schulz, fost preşedinte al Parlamentului European, cu 20,0% din voturi.
Sursa foto: Facebook.com/ Liviu Dragnea