Biroul Permanent al PSD va discuta luni despre dosarul DNA care le vizează pe Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb

Vocea.biz / 23.09.2017
Biroul Permanent al PSD va discuta luni despre dosarul DNA care le vizează pe Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb

Cazul vicepremierului Sevil Shhaideh şi ministrului delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, va fi discutat luni de conducerea PSD, în Biroul Permanent, a declarat, la RFI, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău. Potrivit acestuia, Shhaideh şi Plumb sunt “doi miniştri foarte buni, cu experienţă vastă”, iar actele normative vizate de ancheta DNA au fost “întocmite corect”.

“Privim cu îngrijorare. Luni vom avea o discuţie la partid, în cadrul Biroului Permanent, în care vom analiza cu atenţie absolut toate datele”, a spus Niculae Bădălău, citat de News.ro.

Întrebat dacă s-ar impune demisia celor doi miniştri, Bădălău a spus că decizia este una politică şi se va lua în cadrul Biroului Permanent. “Vom avea toate datele, deocamdată n-avem toate datele şi în urma unei discuţii, pentru că suntem un partid democratic, vom lua decizia”, a declarat Bădălău.

Liderul PSD a mai spus că şi vicepremierul Sevil Shhaideh, şi ministrul Rovana Plumb sunt “nişte oameni, nişte miniştri extrem de serioşi, cu putere de muncă şi care au făcut extrem de multe lucruri bune”.

“Da, există decizia, dar în acelaşi timp, aşa cum le cunosc eu şi pe doamna ministru Plumb, şi pe doamna vicepremier Shhaideh, sunt nişte oameni, nişte miniştri extrem de serioşi, cu putere de muncă şi care au făcut extrem de multe lucruri bune. Asta-i şi cauza pentru care mă miră această acţiune, am rămas total surprins, fiind unul din miniştrii cei mai buni ai Cabinetului, cu o experienţă îndelungată. Nu uitaţi că doamna Plumb e la al treilea mandat de ministru, dacă nu mă înşel, doamna Shhaideh la al doilea mandat, secretar de stat, ministru în Guvernul Grindeanu, ministru în Guvernul Tudose, deci cu o experienţă vastă. Asta-i şi cauza pentru care am îndoieli vizavi de un act administrativ, pentru că am înţeles că despre asta-i vorba, că ar fi făcut greşeli pe un act administrativ”, a spus Niculae Bădălău, întrebat, de asemenea, dacă există şi varianta ca PSD să le recomande celor două să ia o anumită decizie? .

El a mai spus că “discuţia” este pe două acte administrative întocmite acum patru ani şi s-a declarat convins că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb “au respectat procedurile corecte”.

“La experienţa dânselor, eu sunt convins că au avut motivare şi au respectat procedurile corecte, pentru că sunt doi miniştri foarte buni, cu experienţă vastă. Nu cred că cineva s-a hazardat într-un act administrativ, într-o Hotărâre de Guvern, să o dea total în contradicţie cu legea. (…) Eu nu pot să spun dacă sunt vinovate sau nevinovate, dar, ţinând cont de experienţa dânselor, am convingerea că dânsele n-au întocmit… dacă era un ministru la primul mandat, care n-avea experienţă, gândeam, dar ţinând cont de experienţa dânselor, sunt convins că documentele au fost întocmite corect. E părerea mea. Acum, nimeni nu poate să spună vinovat sau nevinovat, decât un judecător”, a adăugat liderul PSD, la RFI.

Vicepremierul Sevil Shhaideh este suspectată de către procurorii DNA de abuz în serviciu, infracţiune săvârşită în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a ministrului Rovana Plumb.

Sursa foto: Mediafax Foto

Citește și...