Ungaria va bloca accesul României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică până la rezolvarea situației liceului din Târgu Mureș

Vocea.biz / 20.09.2017
Ungaria va bloca accesul României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică până la rezolvarea situației liceului din Târgu Mureș

Guvernul maghiar va bloca temporar accesul României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică(OCDE) până când va fi găsită o soluție pentru rezolvarea cazului Liceului Teoretic Romano-Catolic, a declarat Peter Szijiarto, ministrul ungar de Externe, conform site-ului agenției MTI, citat de Mediafax.

Szijjarto, care s-a întâlnit cu omologul său român, Teodor Meleşcanu, cu ocazia celei de-a 72-a reuniuni a Adunării Generale a ONU, a declarat că Budapesta va “apăra mereu interesele Ungariei şi ale etnicilor ungari”.

Oficialul de la Budapesta a explicat că peste o sută de copii maghiari au fost nevoiţi să înceapă şcoala într-o altă unitate de învăţământ în urma închiderii unui liceu catolic din Târgu Mureş.

Statul ungar va bloca aderarea României la OCDE până când va fi soluţionată această problemă. Situaţia este “dezamăgitoare” în contextul în care relaţiile între cele două state s-au îmbunătăţit în ultima perioadă, a mai declarat oficialul.

Szijjarto a completat că Ungaria aşteaptă din partea României să ia măsurile necesare pentru redeschidea Liceului Teoretic Romano-Catolic din Târgu Mureş şi să “ţină în frâu orice zvâcnire naţionalistă”.

Ţările candidate pot adera la OCDE doar cu sprijinul unanim al tuturor membrilor organizaţiei.

OCDE este o organizaţie internaţională care reuneşte 35 de state dezvoltate care acceptă principiile democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă libere. România şi-a depus candidatura în urmă cu câţiva ani. Ungaria este membru OCDE din 1996. Organizaţia ajută guvernele în direcţia creşterii prosperităţii şi a luptei împotriva sărăciei prin creştere economică, stabilitate economică, comerţ şi investiţii, tehnologie, inovaţie, anteprenoriat şi cooperare în scopul dezvoltării.

Sursa foto: Captură video YouTube

Citește și...