MAE va iniția o ofensivă pentru aderarea României la Spațiul Schengen

Vocea.biz / 14.09.2017
MAE va iniția o ofensivă pentru aderarea României la Spațiul Schengen

Victor Negrescu, ministrul pentru Afaceri Europene, a declarat, joi, că statul român va iniția o nouă ofensivă pentru aderarea la Spațiul Schengen, precizând că în ultimele săptămâni a reorganizat la nivelul sistemului de gestiune al afacerilor europene din țară grupuri de lucru pentru acest scop.

”Cu siguranţă România are toate drepturile de a fi parte din Schengen. România îndeplineşte de mai mulţi ani toate criteriile pentru a adera la Spaţiul Schengen şi acest lucru a fost menţionat, transmis de toţi oficialii români. Dar nu vom sta doar la simple declaraţii. De aceea deja de trei săptămâni am redemarat, reorganizat la nivelul sistemului de gestiune al afacerior europene din România grupurile de lucru privind Schengen. România începe în acest sens o nouă organizare a proiectului nostru de aderare la spaţiul Schengen, putem chiar vorbi de o nouă ofensivă în marginea acestei idei”, a declarat ministrul delegat al Afacerilor Europene, Victor Negrescu, conform Mediafax.

El a apreciat că România poate contribui mai bine la reforma Schengen dacă este în interiorul Schengen.

”Probabil că trebuie să ne schimbăm tactica, trebuie să fim mai proactivi şi să fim mai prezenţi în ţările în care există un anumit scepticism cu privire la aderarea ţării noastre. Este nevoie ca România să fie mai proactivă, nu doar să fie în aşteptarea unui răspuns din partea ţărilor membre. Avem sprijinul Comisiei Europene, avem sprijinul unei bune părţi a statelor membre. Este important să fim prezenţi acolo în statele care au anumite reticenţe. Avem în vedere ca, în perioada următoare, să avem întâlniri şi vizite importante atât în Olanda, atât în Germania, cât şi în Franţa pentru a da toate informaţiile necesare cu un nou dosar precis în care avem argumentele politice şi tehnice pentru aderarea la spaţiul Schengen”, a mai spus Negrescu.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, în cadrul discursului anual despre starea Uniunii Europene, că România şi Bulgaria trebuie acceptate cât mai rapid în spaţiul de liberă circulaţie Schengen.

“Este timpul să aducem România şi Bulgaria în zona Schengen. Şi Croaţia trebuie adusă în Schengen, dupa ce îndeplineşte condiţiile tehnice. Croaţia merită calitatea de membru deplin, dacă vrem ca UE să ne unească continentul, mai degrabă decât să îl împartă. Trebuie să menţinem o perspectivă credibilă pentru deschidere către ţările din Balcanii de Vest. UE va avea mai mult de 27 de state membre”, a spus Juncker.

Sursa foto: Facebook.com/Ministerul Afacerilor Externe

 

Citește și...