PSD va aproba înființarea unei comisii de anchetă privind arhiva SIPA

Vocea.biz / 12.09.2017
PSD va aproba înființarea unei comisii de anchetă privind arhiva SIPA

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi, la Parlament, că săptămâna viitoare se va aproba înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară cu privire la arhiva SIPA, iar ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar trebui să mai spună „nişte lucruri de acolo”, în condiţiile în care s-au vehiculat mai multe nume ale persoanelor care au avut acces la informaţiile din arhiva serviciului secret al ministerului.

Întrebat dacă arhiva SIPA a fost folosită ca şantaj, preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat că săptămâna viiitoare va fi aprobată înfiinţarea unei comisii de anchetă cu privire la situaţia de la SIPA.

„Am primit o solicitare pentru a înfiinţa o comisie parlamentară de anchetă cu privire la activitatea şi arhiva SIPA şi eu susţin această propunere şi cred că, mâine sigur nu, pentru că nu putem la Birourile Permanente Reunite, cred că săptămâna viitoare vom propune şi vom aproba înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară pentru situaţia de la SIPA”, a spus Liviu Dragnea.

Întrebat dacă a mai discutat cu Tudorel Toader despre arhiva SIPA, liderul PSD a susţinut că „s-ar bucura” dacă ministrul Justiţiei ar mai spune „nişte lucruri de acolo”.

„Eu m-aş bucura dacă domnul Tudorel Toader ar mai spune nişte lucruri de acolo, pentru că au tot circulat tot felul de nume pe surse. Dar eu zic că dacă nu poate sau nu ştie, poate le-o fi trimis la alte instituţii şi e blocat acum, nu poate să mai spună numele respective, eu cred că o comisie de anchetă parlamentară îl poate ajuta foarte mult în sensul ăsta”, a conchis Liviu Dragnea.

(News.ro)

Sursa foto: Facebook

Citește și...