Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri, că este de părere că Ungaria nu va strica relațiile diplomatice cu România, precizând că autoritățile române vor explica părții maghiare că, în privința Liceului Romano-Catolic, este o problemă în Justiție și o greșeală de comunicare.
”Haideţi să ne uităm şi la calitatea emiţătorului din Ungaria – un secretar de stat. Diplomatic asta înseamnă că poate oricând să vină cineva să spună – ia uite ce a spus ăla… Eu nu cred că Ungaria va strica în asemenea hal relaţiile diplomatice cu noi şi interesele economice comune, pentru că nu numai noi avem interese economice în Ungaria, ci şi domniile lor au aici”, a declarat, la Antena 3, premierul Mihai Tudose, conform Mediafax.
El a mai spus că mizează pe varianta dialogului cu autorităţile ungare. ” Nu este vorba despre un război, că avem ceva cu o minoritate etnică, religioasă. Mai mult, România este exemplu în lume în ceea ce priveşte toleranţa şi religioasă, şi etnică şi de orice natură. Această inflamare s-a produs acum, că începe anul şcolar şi copii nu ştiu, este o situaţie incertă, se înscriu sau nu la acel liceu”, a mai spus Tudose.
Primul-ministru a apreciat că situaţia de la Târgu-Mureş a apărut din cauza unor erori administrative, nu pentru că statul român ar fi împotriva înfiinţării de unităţi de învăţământ pentru minorităţile naţionale sau religioase. ”Anul trecut comunitatea maghiară a dorit înfiinţarea unui liceu în colaborare cu Bioserica Catolică. Până aici totul e în regulă, avem în România o mulţime de licee confensionale, de toate neamurile. O scăpare sau o greşeală – într-o hotărâre de Consliu Local, fiindcă în România şcolile se înfiinţează prin hotărâre de Consiliu Local, hotărâre care a spus că e de acord Consiliul cu înfiinţarea şcolii, nu că hotărăşte înfiinţarea şcolii. De aici a început sarabanda. Au fost descinderi, procuratură, au fost oameni chemaţi la audieri, un întreg spectacol”, a spus Tudose.
Mihai Tudose a precizat că le-a cerut miniştrilor de Externe şi al Educaţiei să ofere explicaţii pentru situaţia creată la Liceul Romano-Catolic.
”Ministerul de Externe din Ungaria a chemat ambasadorul să explice. Înţeleg că au fost nişte explicaţii dimineaţă. Am vorbit cu Ministerul de Externe, cu ministrul Învăţământului să explice exact ce se întâmplă, că nu este un demers al statului şi că nu avem nimic împotrivă la aşa ceva. Apoi a ieşit Ministerul de Externe cu un comunicat, ministerul nostru de Externe cu un comunicat şi uite aşa conflictul escaladează. Eu nu cred că, sper, că statul ungar va juca la asemenea nivel şi cred că, de fapt, este o interpretare un pic eronată, în sensul în care «voi aveţi nevoie de noi că au fost relaţii diplomatice şi negocieri, voi – România – aveţi nevoie de noi să vă susţinem în anumite demersuri şi în timp ce aveţi nevoie de noi ne creaţi nişte probleme cu cetăţenii de etnie maghiară care se află pe teritoriu României.» Nu cred că lucrurile s-au dus în direcţia bună şi, pe bază de explicaţii, mâine dimineaţă vom încerca să ne explicăm exact ceea ce se întâmplă, că e o problemă şi în Justiţie, şi o greşeală de comunicare şi o greşeală de abordare a consiliului local”, a mai spus premierul Tudose.
Ministerul Afacerilor Externe a precizat, în contextul convocării ambasadorului român la Budapesta la Ministerul de Externe ungar, că autorităţile române regretă transformarea Liceului romano-catolic din Târgu-Mureş în subiect de campanie electorală în Ungaria.
”Autorităţile române sunt interesate de identificarea unor soluţii care să asigure un real dialog intercultural, menit a promova toleranţă şi buna convieţuire interetnică la nivelul societăţii române şi care să asigure o bună integrare a cetăţenilor români, indiferent de etnie, în societatea română. Totodată, trebuie ţinut cont de faptul că orice instituţie de învăţământ din România trebuie să respecte fără excepţie legea română, aceasta nefiind aplicată discriminatoriu pe criterii etnice, religioase sau de altă natură”, se arată în comunicatul dat publicităţii, miercuri, de către MAE, ca urmare a convocării ambasadorului român la Ministerul de Externe ungar.
MAE aminteşte că nu poate interveni în deciziile luate de instanţele româneşti şi consideră că subiectul funcţionării liceului este abordat în Ungaria din perspectivă electorală. ”Autorităţile române regretă transformarea acestui subiect, care nu afectează în nici un fel asigurarea dreptului la educaţie pentru minoritatea maghiară din România sau pentru persoanele de confesiune romano-catolică din România, în subiect de campanie electorală în Ungaria şi sacrificarea, în numele unor interese politice, a dreptului elevilor la un învăţământ de calitate, omologat conform normelor relevante aplicabile”, se arată în comunicatul citat.
MAE reacţionează şi faţă de atenţionarea că Ungaria s-ar putea opune aderării României la OCDE. ”În ceea ce priveşte conexarea situaţiei Liceului Romano-Catolic de la Târgu-Mureş de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală şi contraproductivă. România îndeplineşte criteriile pentru aderarea la această organizaţie, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenţia de a susţine candidatura României. În acelaşi timp, România respinge orice fel de abordare condiţională în relaţia bilaterală”, mai precizează sursa citată.
Sursa foto: Facebook.com/Mihai Tudose