Orban, despre referendumul privind familia: Fiind un om credincios, asta este lăsat de la Dumnezeu

Vocea.biz / 04.09.2017
Orban, despre referendumul privind familia: Fiind un om credincios, asta este lăsat de la Dumnezeu

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, referitor la referendumul pe tema familiei, că el este un susţinător al familiei tradiţionale, deoarece, fiind un om credincios, ”asta este lăsat de la Dumnezeu, asta e forma în care practic noi, oamenii, suntem chemaţi să ne aşezăm în viaţă”.

”Referendumul este cea mai desăvârşită formă de democraţie în care cetăţenii sunt chemaţi să susţină un punct sau altul de vedere. Consider în schimb că, dacă tot se cheltuiesc banii ăştia, ar trebui făcut un referendum şi pentru consfinţirea în Constituţie a interzicerii traseismului politic la nivel parlamentar, cred că ar trebui făcut referendum privitor la poziţia cetăţenilor faţă de propunerile pe care le formulează partidul de guvernământ privitor la încălecarea justiţiei de către PSD şi ALDE. Cred că se pot pune şi alte întrebări cetăţenilor la acest referendum astfel încât să nu se cheltuiască banii deja daţi şi cetăţenii să fie consultaţi pe mai multe teme în care cred că trebuie sa-şi spună punctul de vedere”, a declarat Ludovic Orban.

El şi-a reiterat poziţia de susţinător al familiei tradiţionale, argumentând că aşa a lăsat Dumnezeu omul.

”Eu am spus că sunt un susţinător al familiei tradiţionale, consider că fiind un om credincios asta este lăsat de la Dumnezeu, asta e forma în care practic noi, oamenii, suntem chemaţi să ne aşezăm în viaţă”, a explicat liderul PNL.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă seara, la Mamaia, că atât la nivelul grupului senatorial al partidului, cât şi la cel al grupului din Camera Deputaţilor, precum şi la nivelul Guvernului s-a decis organizarea referendumului pentru modificarea Constituţiei în această toamnă.

Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

(News.ro)

sursa foto: Ludovic Orban / Facebook

Citește și...