Deputatul independent Victor Ponta a declarat, vineri, la deschiderea celei de-a doua sesiuni parlamentare din acest an, că proiectele bune le va susţine, iar în cazul în care „sunt proaste” le va contesta.
În ceea ce priveşte Fondul Suveran de Dezvoltare, fostul premier a precizat că dacă este un proiect pentru România, îl susţine, dar dacă este “pentru prietenii lui Dragnea din Israel sau din alte ţări”, va fi contra. Referitor la proiectul său politic, Ponta a spus că îl va face public zilele viitoare, din el neurmând să facă parte fostul premier Sorin Grindeanu.
”După cum vedeţi, sunt la muncă. Am venit, semnăm şi plecăm acasă, că mă gândesc că mare lucru nu facem”, a declarat deputatul independent Victor Ponta.
El a precizat, în ceea ce priveşte planurile sale pentru cea de-a doua sesiune parlamentară, că va susţine proiectele bune, iar în cazul în care sunt „proaste”, va face opoziţie. Referitor la proiectul privind Fondul Suveran de Dezvoltare, Ponta a spus că îl va susţine dacă va fi făcut pentru România şi nu pentru „prietenii domnului Dragnea”.
”Dacă sunt proiecte bune, le susţin, dacă sunt proiecte proaste, eu o să fac opoziţie, că ştiţi că nu există altă opoziţie în afară de mine. Doar nu vă aşteptaţi la PNL să facă opoziţie. Eu o să spun care sunt lucrurile rele, cu fondul acela de ivestiţii. Dacă îl facem pentru România, îl susţin, dacă îl facem pentru prietenii domnului Dragnea din Israel sau din alte ţări, o să fiu contra. Am văzut că se măresc salariile, dar nu se măresc de fapt, ci doar se trece taxa dintr-o parte în alta. Lucrurile merg prost”, a precizat Ponta.
Referitor la proiectul său politic, Ponta a anunţat că îl va face public peste câteva zile, precizând că fostul premier, Sorin Grindeanu, nu va face parte din el.
„În câteva zile (anunţ proiectul politic – n.r.). Nu s-a pus niciodată problema să facă parte din proiect domnul Grindeanu. După cum ştiţi va avea o carieră diplomatică, sau ceva de genul acesta. (…) Eu sunt foarte mulţumit de ideea că fac ceva de care să nu-mi fie ruşine. Există compromisuri, orice politică se face cu compromisuri, dar e şi o limită a compromisurilor şi eu cu domnul Dragnea nu am ce compromisuri să fac, n-are cu ce funcţie să mă cumpere ceea ce mă face să mă simt foarte bine”, a spus Ponta.
(News.ro)