Dragnea, acuzat de PMP de eliminarea oricărei opoziții politice din Parlament

Vocea.biz / 01.09.2017
Dragnea,  acuzat de PMP de eliminarea oricărei opoziții politice din Parlament

Eugen Tomac, liderul deputaților PMP, l-a acuzat, vineri, pe Liviu Dragnea, de faptul că în noua sesiunea parlamentară, acesta a recurs la eliminarea oricărei opoziții din Parlament, întrucât a fost infiormat de PSD că partidul său nu va mai avea reprezentanți în conducerea acestui for.

„Această sesiune parlamentară a început cu epurări la Camera Deputaţilor. Astăzi dimineaţă am fost convocat la o şedinţă a liderilor grupurilor parlamentare, la orele 9.30, pentru a fi informat de către PSD că PMP nu va mai face parte din viitorul Birou Permanent. Deşi am făcut parte în prima sesiune pentru că suntem partid parlamentar, iar domnul Valeriu Steriu a fost chestor al Camerei Deputaţilor în urma negocierilor politice pe care le-am avut la începutul sesiunii, astăzi PSD, pentru că nu vrea să aibă voci incomode în BP, a trecut la executare”, a spus Tomac, potrivit Mediafax.

El a arătat că a fost informat că PMP nu va fi reprezentat în BP, în condiţiile în care formaţiunea are mai mulţi parlamentari decât grupul parlamentar al ALDE.

„Ceea ce mi se pare catastrofal şi de neînţeles este de ce PNL şi USR a făcut front comun împotriva PMP în cadrul acestei negocieri murdare. E de neacceptat ca partide care se pretind în opoziţie cu PSD să participe la acest troc politic mizerabil. Am rămas consternat văzând că PNL şi USR a susţinut ca postul pe care PMP îl avea în BP să fie oferit minorităţilor naţionale”, a mai spus Tomac.

Întrebat dacă a fost încălcat algoritmul negociet de partide de la începutul sesiunii legislative, Tomac a răspuns: „S-a încălcat flagrant în condiţiile în care ALDE are mai puţin parlamentari decât PMP. Este un abuz fără seamăn, e o epurare politică în stil mafiot Dragnea pe care o condamnăm”.

La rândul său, deputatul PMP Valeriu Steriu a precizat că motivul acestei „epurări” ar consta în opoziţia pe care PMP a făcut-o la adresa preşedintelui Camerei, Liviu Dragnea.

„În urmă cu o lună atenţionam opinia publică şi presa cât de puţin prezent este preşedintele Camerei şi al BP, Liviu Dragnea, la aceste şedinţe. Vă invit să monitorizăm zi de zi de câte ori conduce lucrările. Acesta este probabil motivul – faptul că devoalăm aceste aspecte prin care un preşedinte de Cameră nu vine la 75-80% din şedinţe. Îl informăm pe domnul Dragnea că vom fi mai activi ca opozanţi”, a spus Steriu.

Sursa foto: Facebook.com/Liviu Dragnea

Citește și...