Senatorii jurişti PSD, ALDE şi UDMR dau undă verde condamnaţilor penali să candideze la preşidinţia României

Bogdan Buburuz / 30.10.2017
Senatorii jurişti PSD, ALDE şi UDMR dau undă verde condamnaţilor penali să candideze la preşidinţia României

Iniţiativa legislativă privind modificarea Legii pentru alegerea Preşedintelui României, în care să fie stipulat şi faptul că nu pot candida persoanele condamnate penal definitiv, a fost respinsă în Comisia juridică a Senatului.

Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, iniţiată de mai mulţi senatori PNL şi USR, prin care articolul 28 se modifica şi cuprindea textul “Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, au suferit condamnări penale definitive”, a fost respinsă în Comisia juridică a Senatului, cu şapte voturi la patru.

“PSD-ALDE-UDMR au decis si astazi in Comisia juridica a Senatului- vot 7-4: PERSOANELE CONDAMNATE PENAL POT CANDIDA LA PRESEDINTIA ROMANIEI…. In afara de mine au votat pentru initiativa PNL-ALDE , care prevedea ca persoanele condamnate definitiv sa nu piata candida la Presedintia Romaniei, Alina Gorghiu si Iancu Caracota- PNL si George George Edward Dircă- USR”, a scris senatorul PNL Daniel Fenechiu pe reţeaua de socializare Facebook.

PSD-ALDE-UDMR au decis si astazi in Comisia juridica a Senatului- vot 7-4: PERSOANELE CONDAMNATE PENAL POT CANDIDA LA…

Publicată de Daniel Fenechiu pe Luni, 30 octombrie 2017

“Ţara noastră este nul din puţinele state din Europa în care legislaţia nu cuprinde o restricţie clară în acest sens. De altfel, nu numai ţări de pe continentul european au restricţii legate de posibilitatea de a candida pentru orice tip de funcţie publică în urma unei condamnări definitive, ci şi state precum Canada, Israel, Australia etc. […] În acest sens prezenta propunere legislativă vine în întâmpinarea doriţei legitime a cetăţenilor României de a fi reprezentaţi de persoane fără probleme penale şi astfel de a face un pas înainte în lupta împotriva corupţiei”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Propunerea urmează să ajungă în plenul Senatului, iar apoi în dezbatere în Camera Deputaților.

sursa foto: Administratia Prezidentiala

Citește și...