Remus Borza despre split TVA: O măsură care arată disperarea executivului

Vocea.biz / 24.10.2017
Remus Borza despre split TVA: O măsură care arată disperarea executivului

Măsura privind split TVA tradează disperarea executivului şi foamea de bani a bugetului, probabilitatea tot mai mare a depăşirii ţintelor de deficit asumate de România prin Tratatul de la Maastricht, spune deputatul independent Remus Borza.

România înregistrează o evaziune fiscală la TVA de 37%, cea mai mare din Europa, precizează acesta, potrivit News.ro.

”Anul trecut din 19 miliarde euro TVA de colectat, au ajuns la buget doar 11,7 miliarde euro. 7,3 miliarde euro s-au pierdut pe drum. Nici anul acesta nu stăm mai bine la colectarea veniturilor bugetare. Din 254 miliarde lei venituri estimate, pe primele şase luni, ANAF a strâns în visteria ţării doar 117 miliarde lei”, spune avocatul, într-un comunicat.

El subliniază că, pentru a atinge ţinta bugetată, ar trebui să colecteze în semestrul 2 cu 17% mai mult.

”Misiune imposibilă pentru o instituţie hiperbirocratizată şi nereformată. Cele şapte miliarde euro necolectate din TVA ar acoperi toate găurile, deficitele şi nevoile din buget. Ar acoperi în primul rând creşterea cheltuielilor de personal din anul 2017 cu 12 miliarde lei faţă de anul trecut, respectiv de 57 la 69 miliarde lei şi creşterea cheltuielilor cu asistenţa socială de 10 miliarde lei, de la 81 la 91 miliarde lei”, menţionează el.

Borza consideră că efectul măsurilor Executivului vor fi erodarea încrederii în guvern, o lipsă de predictibilitatea şi stabilitate a politicilor economice şi fiscale.

”Pe aceste raţiuni, înţeleg preocuparea Ministerului Finanţelor şi ANAF de a lua măsuri privind o mai bună colectare a veniturilor bugetare. Split TVA sau taxa ori contribuţia de solidaritate vor ajuta la fel de mult executivul precum au ajutat şi defunctele propuneri lansate în spaţiul public în ultimele luni: impozit pe gospodărie, impozit pe venitul global, impozit pe cifra de afaceri, translatarea contribuţiilor de la angator la angajat, naţionalizarea Pilonului 2 de pensii”, mai spune Borza.

Citește și...