Felix Stroe, noul ministru al Transporturilor, la prima vizită pe şantier: “Voi avea toleranță “0” la întârzieri; E nevoie de autostrăzi și le vom face!”

Bogdan Buburuz / 24.10.2017
Felix Stroe, noul ministru al Transporturilor, la prima vizită pe şantier: “Voi avea toleranță “0” la întârzieri; E nevoie de autostrăzi și le vom face!”

Ministrul Transporturilor Felix Stroe calcă pe urmele predecesorului său şi, la prima vizită pe şantierul autostrăzii Lugoj-Deva, le-a cerut constructorilor să respecte atât termenele cât şi calitatea lucrărilor, anunţând că va avea toleranţă “0” faţă de întârzieri.

Prima vizită a ministrului Transporturilor, Felix Stroe, a avut loc pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva, unde acesta le-a cerut imperativ constructorilor să respecte termenele și calitatea lucrărilor, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

“Am vrut să am o discuție cu toți constructorii de pe toate Loturile Autostrăzii pentru a vă spune tuturor că vă înțeleg provocările pe care le-ați întâmpinat in teren, dar eu voi avea toleranță “0” la întârzieri și la lucrări de proastă calitate”, a declarat Stroe.

Acesta le-a atras atenția antreprenorilor să nu aștepte sa fie rugați pentru a face lucrările pentru care sunt plătiți.

Potrivit comunicatului, antreprenorii trebuie să prezinte zilnic graficul de lucrări, iar reprezentanții CNAIR, care se ocupă de aceste proiecte, au primit sarcina să verifice respectarea graficelor asumate. Ministrul Transporturilor i-a cerut directorului CNAIR, Ștefan Ioniță, să meargă cât mai des pe șantiere și să monitorizeze evoluția lucrărilor importante.

sursa foto: Ministerul Transporturilor

Citește și...