USR cere PSD să oprească “experimentul Mișa la care este supusă economia Românei”

Silvia Spanciu / 19.10.2017
USR cere PSD să oprească “experimentul Mișa la care este supusă economia Românei”

Partidul Uniunea Salvați România acuză guvernul de incompetență în gestionarea finanțelor publice și cere PSD să “oprească experimentul Mișa”. USR spune că ministrul Finanțelor se face responsabil de majoritatea schimbărilor din sistemul fiscal, modificări care au nemulțumit atât investitorii, cât și angajatorii și angajații.

Partidul Uniunea Salvați România acuză guvernul de incompetență atunci când vine vorba de gestionarea finanțelor țării. Într-un comunicat de presă, USR precizează că modificările făcute de guvernul coaliției PSD-ALDE nu fac altceva decât să bulverseze mediul economic.

“Anunțul ministrului Ionuț Mișa arată incompetența guvernului Dragnea — Tudose în gestionarea responsabilă a finanțelor publice. Pentru acoperirea promisiunilor electorale mincinoase, guvernarea PSD — ALDE recurge la măsuri fiscale disperate care bulversează mediul economic de afaceri din România”, susține Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR.

Responsabil pentru haosul creat este chiar ministrul Finanțelor, argumentează cei de la USR.

“În scurtul său mandat, Ionuț Misa a reușit deja să gonească investitorii străini prin haosul de declarații și propuneri proaste cu care merge până în pânzele albe. A reușit performanța de a provoca o criză bursieră prin declarațiile despre desființarea Pilonului 2 de pensii încă din timpul audierilor, o idee la care încă nu suntem convinși că a renunțat”, afirmă Claudiu Năsui, membru USR în Comisia de buget — finanțe din Camera Deputaților.

USR atrage atenția că ministrul Mișa a fost principalul susținător al sistemului de plată defalcată a TVA și că tot el a ieșit public și a declarat că nu vor crește taxele, chiar înainte de majorarea accizelor pentru carburanți. USR vorbește și despre anunțul făcut de Mișa cu privire la taxa de solidaritate.

“Acest ministru acum ne spune că ne va mai pune o nouă taxă de 2%. Atât. Nu știm din ce, nu știm de unde. știm doar că va fi 2% și că se va numi ‘de solidaritate’. Solidaritate cu ce? Solidaritate cu redistribuția avuției către PSD și clientela lor”, se întreabă retoric Claudiu Năsui.

USR mai subiliniază și că PSD a amânat aplicarea legilor pe care le-au promis în campania electorală. Guvernarea, susțin reprezentanții USR, a pus în pericol stabilitatea bugetară a țării.

“Guvernarea PSD — ALDE a aruncat România într-un experiment fiscal fără precedent care pentru susținerea unor promisiuni populiste a sacrificat stabilitatea bugetară și dezvoltarea sustenabilă a economiei românești”, a conchis deputatul Cristian Seidler, liderul grupului parlamentar al USR.

Citește și...