Soarta guvernului Tudose. Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc pleacă din guvern

Vocea.biz / 12.10.2017
Soarta guvernului Tudose. Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc pleacă din guvern

Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc și-au depus demisiile în cadrul CEx PSD. Liderii social-democrați se vor întâlni vineri pentru a decide numele viitorilor miniștri. 

UPDATE: Sevil Shhaideh și Rovana Plumb au confirmat depunerea demisiilor.

Rovana Plumb a declarat, la ieșirea de la CEx, că a luat decizia de a-și depune demisia pentru a-și păstra demnitatea dar se consideră nevinovată în dosarul “Belina”.

“Nu mă joc și sunt fermă în momentul în care iau o decizie. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor și vrea să îi rog pe toți cei care sunt de bună credință, să înțeleagă decizia noastră. Până la urmă, demnitatea este tot ceea ce ne rămâne”, a spus Rovana Plumb.

Întrebată despre declarațiile lui Tudose, prin care public i s-a cerut demisia, Rovana Plumb a precizat că ea nu a vorbit niciodată lucruri de partid, în spațiul public, ci doar în forurile statutare ale PSD. Ea a mai precizat că a aflat că este suspectă în dosarul “Belina” în timpul unei ședințe cu oficiali europeni.

“Nu sunt vinovată dar nici nu vreau să se folosească o serie de pretexte în bătăliile politice”, a spus Rovana Plumb

La ieșirea de la CEx, Sevil Shhaideh a precizat doar că și-a depus și și-a menținut demisia.

“Mulţumesc membrilor CEx pentru toată susţinerea din această seară. Eu mi-am păstrat decizia pe care am luat-o ieri şi mi-am susţinut-o,” a declarat scurt Sevil Shhaideh la ieșirea de la ședința PSD.

UPDATE: Ședință CEx PSD vineri pentru a decide propunerile pentru ministerele vacante.

PSD va mai avea o ședință CEx vineri, de la ora 12:00, pentru a decide propunerile pentru cele trei ministere rămase vacante.

UPDATE: Răzvan Cuc este demisionar, a confirmat Liviu Dragnea.

Întrebat despre soarta ministrului Transporturilor, Liviu Dragnea a confirmat că și Răzvan Cuc și-a depus unilateral demisia.

“Și Răzvan Cuc și-a prezentat demisia. A avut o susținere mare în cadrul CEx. Este un tânăr bun, un tânăr capabil. A prezentat astăzi cum a găsit ministerul, ce blocaje au fost. Pentru că nu a putut să comunice, își asumă acest lucru, îmi arată că este un om de onoare”, a mai spus Dragnea, confirmând și plecarea lui Răzvan Cuc.

UPDATE: Premierul Mihai Tudose a precizat că atât Sevil Shhaideh, cât și Rovana Plumb și-au depus demisiile în momentul în care au fost chemate la DNA. 

Premierul Mihai Tudose a negat că ar fi fost o luptă pentru putere în cadrul PSD și a declarat că atât vicepremierul Shhaideh cât și ministrul Rovana Plumb și-au depus demisiile în momentul în care au fost chemate la DNA. Atunci, a mai spus premierul, a vorbit cu președintele PSD și le-a convins să rămână în guvern.

“Da, am spus că îmi dau demisia dacă mi-o cere partidul. Nu am venit cu guvernul de-acasă. Din păcate pentru unii, nu a fost un război, nu a fost un câștigător. Încercam ca după această seară lungă, câștigător să fie partidul și odată cu partidul, țara,” a mai spus Mihai Tudose.

UPDATE: Liviu Dragnea a recunoscut că PSD-ul a trecut prin momente grele dar a precizat că Mihai Tudose este un premier bun, “eficient”.

Președintele PSD a precizat că apreciază drept “eficientă” munca depusă de Tudose în fruntea guvernului și a spus că PSD nu va fi “subjugat” în activitatea sa politică.

“PSD-ul a trecut astăzi printr-o cumpănă foarte mare. O destabilizare a PSD-ului, care este un partid mare, poate să ducă la destabilizarea țării. Eu am avut de învățat în această perioadă, și Mihai a învățat multe, și colegii. Nimeni să nu creadă că acest partid se va lăsa subjugat în activitatea politică.” a mai spus liderul PSD.

UPDATE: Liviu Dragnea a mai spus că își dorește ca PSD să își reia coerența de comunicare și coerența de guvernare.

UPDATE: Liderul PSD a declarat că partidul le-a susținut pe Rovana Plumb și Sevil Shhaideh. 

Președintele PSD Liviu Dragnea a precizat că colegii social-democrați le-au susținut pe Rovana Plub și Sevil Shhaideh dar cele două ministre au decis unilateral să își depună demisia.

“Au fost discuții destul de profunde în care s-a discutat despre programul de guvernare și despre situația în care sunt cele două colege ale noastre. Toții colegii au adus argumente pentru ca cele două colege să nu plece din guvern după ce, inițial, cele două colege și-au exprimat dorința ca să plece din guvern. Ele și-au menținut decizia de a demisiona. Au spus că în primul rând nu vor să pună sub semnul întrebării posibilitatea ca PSD să rămână la guvernare. Sevil Shhaideh a mai spus că vrea să aibă demnitate și să nu se mai spună că se ține de scaun. Același lucru l-a spus și Rovana. Premierul a apreciat calitatea lor profesională, fiind foarte bună. Toată lumea a plecat foarte supărată. Sper ca și Rovana și Sevil să vă spună motivele. Sevil a spus foarte clar că nu mai poate duce această presiune. Efectiv ea și familia ei nu mai pot suporta această presiune extraordinară. Rovana a spus același lucru,” a spus Liviu Dragnea.

UPDATE: Cei trei miniștri au demisionat, unilateral.

“A fost o discuție foarte lungă, în care colegii le-au susținut pe cele două doamne și pe ministrul Cuc. Avem trei miniștri demisionari. Cei trei și-au menținut demisiile, unilateral. Nu există nicio luptă de putere în PSD. Toată lumea este interesată ca PSD să guverneze în continuare,” a declarat un lider PSD.

UPDATE: Liderii social-democrați nu vor să accepte demisiile celor trei miniștri.

Cei mai mulţi dintre membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD care au luat cuvântul în şedinţa de joi seară s-au pronunţat împotriva demisiilor anunţate de Rovana Plumb, Sevil Shhaideh şi Răzvan Cuc, iar până la această oră încă nu a avut loc votul, spun surse social-democrate.

La un moment dat, în timpul dezbaterilor aprinse, premierul Tudose a ieşit din sala în care avea loc şedinţa, fiind urmat de către Marcel Ciolacu şi Liviu Dragnea. Ulterior, şedinţa CEx a fost întreruptă.

UPDATE: Miniştrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc şi-au anunţat demisiile din guvern şi urmează votul în şedinţa de joi seară a Comitetului Executiv al PSD, susţin surse din partid.

Conform aceloraşi surse, citate de News.ro, liderul partidului, Liviu Dragnea ar fi spus în şedinţa CEx că îşi asumă o parte din vina pentru situaţia în care s-a ajuns.

UPDATE: La intrarea în CEx , premierul Mihai Tudose a declarat că este pregătit să își depună demisia, la cererea partidului.

“Oricând îmi cere partidul, demisionez,” a spus Tudose care a ajuns alături de președintele Liviu Dragnea la ședința CEx.

UPDATE: Ministrul pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a spus, înaintea şedinţei Comitetului Executiv al PSD, că funcţia i-a fost încredinţată de către partid, astfel că îşi va exprima punctul de vedere în partid. Întrebată despre motivele legate de percepţia la Bruxelles invocate de premierul Tudose, Rovana Plumb a spus că toate demersurile făcute de ea la Bruxelles au avut succes şi că a fost chiar felicitată de Comisia Europeană.

UPDATE: Președintele ALDE a precizat că partidul îl va susține în continuare pe Viorel Ilie.



Comitetul Executiv al PSD se reuneşte de la ora 17.00, urmând să decidă şi să valideze lista miniştrilor care vor fi înlocuiţi, iar înaintea acestei şedinţa ar urma să aibă loc şi o şedinţă a Coaliţiei PSD-ALDE, în condiţiile în care unul dintre miniştrii vizaţi este Viorel Ilie.

Anunţul privind remanierea guvernamentală a fost făcut de premierul Mihai Tudose luni seară. El spunea că sunt vizaţi cei trei miniştri cu probleme penale, dar şi cel puţin alţi doi membri ai Cabinetului şi că vor fi “nişte decizii dure, dar necesare”.

“Dacă tot facem un reset la partea de imagine şi de efecte ale guvernării, vă spun că mai sunt încă cel puţin doi miniştri pe care am să-i rog să părăsească cabinetul. (…) O miniremaniere. (…) Sunt trei (miniştri – n.r.) cu probleme, care, într-adevăr, creează probleme şi la nivel de percepţie publică, şi la nivel de Comisie Europeană”, afirma premierul.

A doua zi de la anunţul premierului, marţi, PSD s-a întrunit într-o şedinţă informală, la finalul căreia premierul Mihai Tudose şi liderul PSD, Liviu Dragnea, au anunţat că decizia finală privind remanierile din Guvern va fi luată în şedinţa de joi a Comitetului Executiv al PSD. Premierul a mai anunţat că în şedinţa informală a PSD au fost stabilite “zona de remaniere şi persoanele remaniabile”.

Miercuri, premierul Tudose a revenit cu explicaţii în ceea ce le priveşte pe Sevil Shhaideh şi pe Rovana Plumb, spunând că a cerut demisia din Guvern a acestora întrucât sunt în relaţie directă cu Bruxelles-ul, iar percepţia acolo este cu totul alta decât realitatea de la Bucureşti.

”Trebuie să înţeleagă toată lumea că cea mai mare problemă pe care o avem acum este ca actul de guvernare să se desfăşoare în mod normal, să ducem programul de guvernare la capăt, iar un elemenet important în acest program este atragerea de fonduri europene şi cele două colege, ştiţi foarte bine, avem o realitate şi o percepţie. Realitatea este că este prezumţia de nevinovăţie. Au fost o mulţime de cazuri în care cei care au fost puşi sub acuzare în diverse etape ale procesului penal s-au dovedit a fi nevinovaţi, cu vieţile distruse sau oricum schimbate total. Dar avem şi o percepţie, şi percepţia la Bruxelles este cu totul alta decât realitatea de aici”, a declarat Mihai Tudose.

Tot miercuri, vicepremierul Sevil Shhaideh a spus, întrebată despre demisie, că cel care a pus-o în funcţia de ministru este Comitetul Executiv al PSD, unde îşi va face cunoscută decizia în legătură cu poziţia ei în Guvern, decizie care este luată. “Eu cred că sunt acelaşi om, am respectat întotdeauna partidul şi cel care m-a pus în funcţia de ministru este CEx, iar decizia mea, care este luată, o voi transmite maine în CEx”, spunea Sevil Shhaideh la ieşirea de la DNA, unde a fost chemată în dosarul “Belina”, în care este suspectată de abuz în serviciu.

La rândul său, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a declarat miercuri, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, că este dispus să renunţe la mandatul de membru al Guvernului, precizând că urmează ca ALDE să ia o decizie în privinţa sa.

Vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian declara, însă, după o şedinţă a conducerii partidului desfăşurată în absenţa preşedintelui acestuia Călin Popescu Tăriceanu, că ALDE nu îşi retrage din Executiv ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Pe lângă cei trei miştri cu probleme penale, ar fi vizaţi de remaniere ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, şi ministrul Sănătăţii.

Ministrul Viorel Ilie este suspectat de instigare la infracţiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în perioada exercitării funcţiei ministeriale. Potrivit procurorilor DNA, ministrul este suspectat, alături de trei angajaţi ai instituţiei, de “aranjarea” unui concurs pentru angajarea de funcţionari publici pe funcţii contractuale, astfel încât anumiţi candidaţi agreaţi de conducerea ministerului să ocupe funcţiile, în detrimentul altora. În 25 august, DNA a solicitat procurorului general sesizarea Senatului pentru a cere urmărirea penală a lui Viorel Ilie, solicirtarea fiind însă avizată negativ de Senat.

În 22 septembrie, DNA a anunţat că a fost începută urmărirea penală a actualului vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale Publice Sevil Shhaideh, suspectată de abuz în serviciu, infracţiune săvârşită în perioada în care era secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, privind trecerea ilegală a unei părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private. În acelaşi dosar, DNA a cerut şi sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de urmărire penală a actualului ministru al Fondurilor Europene Rovana Plumb, la data respectivă ministru al Mediului, care ar fi iniţiat Hotărârea de Guvern premergătoare pentru trecerea insulei de pe Dunăre din administrarea “Apelor Române” în cea a Consiliului Judeţean Teleorman. Procurorii DNA spun că, în condiţiile în care Insula Belina şi Braţul Pavel fac parte din domeniul public al statului, “nu puteau fi trecute în proprietatea vreunui consiliu judeţean prin hotărâre de guvern, ci doar prin lege”.

Trei zile mai târziu, PSD s-a întrunit în Biroul Politic Naţional, concluzia fiind că Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb nu au motive să demisioneze. ”Nu sunt vinovată, întotdeauna am respectat legea şi întotdeauna o voi respecta. Întotdeauna am acţionat cu bună credinţă în interesul cetăţeanului şi cu maximă responsabilitate. (…) Nu consider că trebuie să demisionez atât timp cât întotdeauna m-am gândit la România. Nu sunt vinovată, nu am făcut nimic greşit”, declara Rovana Plumb.

Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat afirmând că vicepremierul Sevil Shhaideh şi ministrul Rovana Plumb ar fi trebuit să demisioneze, iar varianta a doua era ca PSD să le retragă sprijinul politic pentru că persoanele urmărite penal, trimise în judecată sau condamnate nu trebuie să facă parte din conducerea statului. El spunea că “este păcat că PSD nu a înţeles nimic” din repetatele sale apeluri pentru întărirea statului de drept şi avertiza că “această cale nu este cea bună”.

(News.ro)

Citește și...