Premierul Tudose, convins că România şi Bulgaria vor fi în spaţiul Schengen în 2018

Vocea.biz / 03.10.2017
Premierul Tudose, convins că România şi Bulgaria vor fi în spaţiul Schengen în 2018

Premierul Mihai Tudose a declarat că are convingerea că atât România cât şi Bulgaria vor fi state membre ale spaţiului Schengen în cel mult un an.

”România şi Bulgaria oferă Uniunii Europene una dintre cele mai securizate Poliţii de Frontieră, de trafic de persoane, după cum spun cifrele. Am convingerea că în maxim un an şi România şi Bulgaria sunt în spaţiul Schengen”, a declarat Mihai Tudose, la Varna, răspunzând unor întrebări referitoare la proiectele comune ale celor două ţări cu privire la integrarea Schengen.

Guvernele României şi Bulgariei s-au reunit, marţi, la Varna, în şedinţă comună, fiind semnate mai multe protocoale de colaborare în domenii precum transporturile, forţa de muncă şi energia.

”Fiecare dintre cele două ţări poate fi o plasă de siguranţă pentru cealaltă în caz de necesitate, de un colaps energetic Este un act foarte important şi spune foarte multe despre cum vedem colaborarea în acest în domeniu. Bulgaria, România, împreună cu Grecia, cu Serbia pot să devină un centru de stabilitate şi securitate energetică pentru această zonă a Europei. Rămâne doar ca noi şă demonstrăm că suntem suficient de inteligenţi şi să profităm de această oportunitate care ne face foarte, foarte importanţi şi jucători şi pentru restul Europei”, a mai spus premierul.

(News.ro)

Citește și...