Şerban Nicolae despre comunicatul Departamentului de stat al SUA: “Extrem de bizar, ofensator”

Vocea.biz / 28.11.2017
Şerban Nicolae despre comunicatul Departamentului de stat al SUA: “Extrem de bizar, ofensator”

Senatorul PSD Şerban Nicolae descris ca “extrem de bizar, ofensator” comunicatul Departamentului de stat al SUA, spunând că preşedintele României Klaus Iohannis ar trebui să îi ceară ambasadorului la Washington să transmită un protest ferm.

”Este o chestiune de percepţie, nu Klemm este personajul principal în această acţiune, ci acest comunicat extrem de bizar, care, din punctul meu de vedere, încalcă toate uzanţele specifice relaţiilor dintre două state, cu atât mai mult între două state partenere, aşa cum sunt România şi SUA. În ceea ce priveşte România, este destul de ofensator. Oricine altcineva care îşi permite să ceară imperativ Parlamentului României ceva, orice ar fi acest lucru, este inacceptabil”, a declarat Şerban Nicolae, la Parlament.

Senatorul PSD a susţinut că preşedintele României ar trebui să îi ceară ambasadorului la Washington să transmită un protest ferm.

“Eu cred că preşedintele României ar trebui să trimită urgent instrucţiuni ambasadorului României la Washington, să transmită un protest ferm, să solicite în ce condiţii a apărut acest comunicat, cine şi-l asumă din partea Guvernului SUA. Repet, el (comunicatul – n.r.) este absolut inutil pentru SUA, dar ofensator pentru România. Mă îndoiesc că în urma unui asemenea comunicat există vreun cetăţean român întreg la cap care să spună «domnule, până acum nu îi simpatizam pe americani, dar văzând un asemenea comunicat am devenit fan»”, a afirmat Nicolae.

Şerban Nicolae a spus despre ambasadorul SUA, Hans Klemm, că este un funcţionar ”cel puţin bizar”.

”Cred că aceste atitudini, promovate în ultimii ani de acest funcţionar, cel puţin bizar, care este Hans Klemm, ar aduce vreun beneficiu relaţiilor româno-americane. Dimpotrivă, văd o exacerbare a unor sentimente antiamericane şi nu găsesc că asta este un lucru normal”, a susţinut senatorul PSD.

Întrebat ce i-a determinat pe reprezentaţii SUA să reacţioneze aşa, Şerban Nicolae a replicat: ”Nu sunt reprezentanţi, e o chestiune ceva mai ciudată. Cred că, dacă vă uitaţi cu atenţie, nu este nimic specific dreptului internaţional, uzanţelor diplomatice în ceea ce s-a întâmplat în relaţia dintre Ambasada SUA şi societatea românească în ultimii ani. Faptul că Hans Klemm îşi face poze cu drapelul aşa zisului Ţinut Secuiesc şi că i se pare firesc, că se duce oriunde în România că aşa e misiunea lui de ambasador… Ceea ce apare în acest comunicat a spus domnul Klemm cu câteva ore înainte la o televiziune. Nu este asumat. Întâi s-a pronunţat Klemm şi după aia s-a pronunţat cabinetul purtătorului de cuvânt al Departamentului de stat al SUA. (…) Lucrurile sunt cel puţin bizare şi trebuie tratate ca atare. Pe de altă parte, tonul ofensator al unui asemenea comunicat ar trebui să nască reacţii la Bucureşti, fără patimă şi vreo isterizare ale unor autorităţi publice, dar lucrurile trebuie puse la punct”.

”România nu are niciun fel de angajament de servilism sau de slugărnicie sau de poziţie inferioară. România este un stat cu drepturi egale în toate angajamentele sale internaţionale (…) şi nu avem de dat extemporale sau de a ne justifica poziţia”, a subliniat Nicolae.

În opinia sa, ar fi bine ca purtătorul de cuvânt al MAE, la nivelul la care s-a transmis comunicatul, să transmită un punct de vedere similar.

Întrebat cum ar trebui să reacţioneze Parlamentul, senatorul PSD a răspuns: ”Parlamentul îşi vede de treabă aşa cum îl obligă Constituţia şi statutul său între puterile constituţionale ale statului român. Din punctul meu de vedere, nu ne este neaparat necesară (o scrisoare – n.r.), pentru că în Constituţie atribuţiile Parlamentului nu sunt să emită comunicate sau declaraţii publice, ci să legifereze şi să-şi exercite suveranitatea în numele poporului român. De aceea, eu nu cred că Parlamentul ar trebui să dea musai o reacţie la un comunicat emis de la cabinetul purtătorului de cuvânt de nu ştiu unde”.

Departamentul de Stat al SUA a transmis luni seară un comunicat prin care îşi exprimă îngrijorarea faţă de faptul că Parlamentul României ia în calcul o legislaţie care ar putea submina lupta anticorupţie şi ar putea afecta independenţa sistemului judiciar şi cere Parlamentului să respingă propunerile care slăbesc statul de drept.

(News.ro)

Citește și...