USR îngroapă în amendamente Comisia de buget în semn de protest față de split TVA

Silvia Spanciu / 24.11.2017
USR îngroapă în amendamente Comisia de buget în semn de protest față de split TVA

USR a depus peste 5000 de amendamente la legea legată de split TVA care ajunge pe masa Comisiei de buget. Parlamentarii formațiuni recunosc că nu vor putea opri adoptarea legii având în vedere majoritatea din parlament dar spun că așa măcar pot face grea viața partidelor aflate la guvernare și pot iniția discuții pe marginea măsurii pe care o consideră drept “un experiment unic în lume”.

Inspirați de ideea de “filibuster” din Congresul Statelor Unite, USR a depus peste 5.000 de amendamente la legea privind split TVA încercând să încetinească procesul de adoptare.

“Marți, pe ordinea de zi a comisiei pentru buget, finanțe și bănci vine legea privind Split TVA. Astăzi am depus 5,000 de amendamente împotrivă. Adică 821 de pagini de amendamente care vor trebui citite, dezbătute și votate în comisie și în plen. În premieră pentru parlamentarismul român, încercăm să facem primul filibuster pe o temă extrem de importantă pentru întreaga economie română,” anunță USR.

Parlamentarii USR spun că sunt șicanați de colegii din PSD-ALDE care s-au specializat pe proceduri parlamentare atunci când vine vorba de a reduce la tăcere opoziția. Acesta este unul dintre motivele pentru care au recurs la această formă de protest.

“De când am ajuns în parlament, PSD-ALDE ne tot șicanează cu faimoasa „procedură”. De 27 de ani de când sunt ei în politică au avut timp să se specializeze pe procedură parlamentară. Ba că nu am semnat unde trebuie, ba că am stat prea mult, ba că am stat prea puțin. Iar ei lucrează la virgulă când vine vorba să-și urmărească interesul. Unii dintre ei chiar au scris procedurile și regulamentele pe care acum ni le impun. Ieri, însă, am decis să îi combatem chiar pe acest teren încercând o procedură parlamentară foarte utilizată în alte țări numită „filibuster”,” spun cei de la USR.

Aleșii USR au fost inspirați de exemplul dat de un senator american, republicanul Rand Paul, care a vorbit timp de 13 ore în fața Congresului.

“În parlamentul american, de exemplu, dacă cineva ia cuvântul la dezbateri poate să vorbească oricât vrea el. Acest proces este folosit ca o armă a minorității pentru a combate abuzurile majorității. De exemplu în 2013, senatorul american Rand Paul a vorbit timp de 13 ore împotriva unei legi care permitea președintelui american de la acea vreme să folosească drone militare pe teritoriul SUA. 13 ore de stat în picioare și vorbit fără oprire în senatul american. Practic se dă un concurs dacă poți vorbi mai mult decât poate majoritatea să aștepte,” scriu cei de la USR.

USR recunoaște că există puține șanse de a bloca efectiv adoptarea legii care prevede split TVA.

“Nu putem să-i oprim, dar putem măcar să le facem viața mai grea atunci când ei ne fură șansa unei vieți normale în țara noastră. Astfel conform regulamentului Camerei Deputaților, noi putem formula oricâte amendamente, iar ele pot fi supuse la vot și în plenul camerei la solicitarea noastră. Și fiți siguri că vom solicita acest lucru. O vom solicita pentru fiecare dintre cele 5,000 de amendamente”, se arată într-un comunicat al USR.

Partidul vrea să obțină respingerea legii pe care o consideră un “experiment unic în lume” și care ar putea da o lovitură grea economiei românești.

“Ce dorim să obținem? Respingerea acestui experiment unic în lume. Economia română este deja sufocată de birocrație. TVA Split ar fi o lovitură dată economiei române în urma căreia vom suferi mult. Investițiile străine ne vor evita chiar mai mult decât o fac acum, iar românii cu potențial vor pleca în continuare în numere record. Și economia va fi dominată de o mână de mari corporații care își permit să facă față birocrației și costurilor fixe impuse de TVA Split. Iar lucrurile acestea nu le spunem doar noi, le spun toți specialiștii fiscali și chiar și unii funcționari ANAF care realizează că nu vor putea aplica acest sistem fără blocaje majore în economie. Ca și opoziție sub acest regim nu trebuie să cedăm, ci să luptăm. Vom retrage amendamentele cu condiția ca majoritatea să fie de acord să respingă TVA Split sau măcar să-l facă în întregime opțional. Nu trebuie să cădem în defetism. Trebuie să rămânem combativi și să folosim fiecare mică pârghie care ne stă la dispoziție pentru a combate această guvernare coruptă, incompetentă și periculoasă,” mai scriu cei de la USR.

Comunicatul mai anunță și faptul că USR se va alătura protestelor de duminică, organizate de PNL și îi cheamă și pe alți cetățeni la miting.

Tags:
Citește și...