Chirica îl compară pe Dragnea cu împăratul roman Nero: “Nu să se retragă, ci să-şi dea demisia”

Vocea.biz / 23.11.2017
Chirica îl compară pe Dragnea cu împăratul roman Nero: “Nu să se retragă, ci să-şi dea demisia”

Mihai Chirica, primarul PSD al municipiului Iaşi, l-a comparat pe Liviu Dragnea, liderul formaţiunii politice din care face parte, cu împăratul roman Nero, cerându-i preşedintelui PSD să demisioneze.

Mihai Chirica a declarat miercuri, la finalul şedinţei Consiliului Local Iaşi, că liderul PSD Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia din fruntea partidului, atât pentru degringolada din partid, cât şi pentru cea din România.

”Nu să se retragă, ci să-şi dea demisia. Degringolada în care se zbate România de astăzi şi PSD de astăzi i se datorează în proporţie de sută la sută. Să îşi dea demisia pentru a nu fi demis. Ar fi ultima măsură de onoare pe care ar putea să o ia, având în vedere că România este pe descreştere, într-un haos evident, politic şi administrativ Şi nu cred că haosul mai poate să guverneze în momentul de faţă”, a spus Mihai Chirica.

El a afirmat că în România lucrurile merg prost din cauza ambiţiilor lui Dragnea.

”Cred că s-a mai născut o dată Nero, care nu vede decât o singură modalitate de a părăsi tronul, prin arderea cetăţii. Iar cetatea se cheamă România şi e păcat că reinventăm pagini rele din istoria acestei Europe. Sper să ia o decizie înţeleaptă în continuare”, a mai declarat primarul Iaşiului Mihai Chirica.

(News.ro)

Citește și...