Klaus Iohannis despre MCV: Un serios semnal de alarmă. România va face pași înapoi

Silvia Spanciu / 15.11.2017
Klaus Iohannis despre MCV: Un serios semnal de alarmă. România va face pași înapoi

Președintele Klaus Iohannis spune că noul raport MCV reprezintă un semnal de alarmă iar România riscă să facă pași înapoi în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției. Șeful statului mai precizează și faptul că se va folosi de toate mijlocele ce îi sunt la dispoziție pentru a asigura independența justiției.

Într-un comunicat de presă, președintele Klaus Iohannis precizează că ultimul raport MCV reprezintă un semnal de alarmă de care coaliția de guvernare ar trebui să țină contă. Șeful statului spune că modificarea legilor justiției, care îi îngrijorează și pe europeni, riscă să ducă România înapoi atunci când vine vorba de independența justiției și lupta împotriva corupției.

“Președintele României, domnul Klaus Iohannis, consideră că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de cooperare și verificare în domeniul justiției și luptei împotriva corupției (MCV) reprezintă un serios semnal de alarmă de care coaliția de guvernare trebuie să țină cont. Dacă acțiunile Guvernului și Parlamentului României cu privire la procesul de modificare a legilor justiției vor continua în aceeași direcție ca și până acum, România va face pași înapoi în ceea ce privește funcționarea sistemului judiciar și lupta împotriva corupției,” se arată într-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale.

Șeful statului mai spune și că împărtășește opinia CE cu privire la faptul că orice modificare a legilor justiției ar trebui să se facă într-un mod transparent și cu luarea în considerare a poziției tuturor actorilor din sistem.

Klaus Iohannis avertizează că, având în vedere scăderea ritmului de reformare a sistemului judiciar, România riscă repunerea în discuție a unor subiecte care în raportul din ianuarie 2017 au fost considerate implementate.

“În cei zece ani care au trecut de la aderarea României la Uniunea Europeană, țara noastră a făcut progrese importante în domeniul justiției, progrese la care ultimele rapoarte MCV au făcut constant referire. În același timp, finalizarea monitorizării României prin acest mecanism depinde în mod direct de caracterul sustenabil și ireversibil al acestor reforme,” mai spune președintele României.

Iohannis avertizează că partizanatul politic periclitează reformarea sistemului judiciar.

“Președintele Klaus Iohannis atrage atenția că întregul efort făcut de România pentru întărirea reformelor în domeniul justiției și combaterea corupției poate fi periclitat de acțiunile unor oameni politici care refuză să accepte că datoria lor este să lucreze în slujba cetățenilor și nu a unor interese partizane sau de grup. Afectarea independenței sistemului judiciar și, în general, orice presiune sau încercare de a controla politic justiția, nu fac altceva decât să întoarcă România spre trecut,” spune șeful statului.

Președintele mai spune și că se va folosi de toate atribuțiile sale constituționale pentru a asigura independența justiției și funcționarea statului de drept.

Citește și...